Ieri, la sediul Primăriei Municipiului Craiova, a avut loc o întâlnire importantă, cu posibile beneficii, atât pentru cei prezenţi, cât şi pentru cei care vor veni. Elevi şi cadre didactice de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova au prezentat viitorul, printr-un program european aflat în plină desfăşurare.
Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova şi-a mutat, ieri, sediul, pentru câteva ore, la Primăria Municipiului Craiova. Întâlnirea cu reprezentanţii administraţiei publice locale a marcat un moment foarte important în cadrul Proiectului „Early Innovation Capacity – iCAP – Agreement”, cu titlul „Fostering innovation interest and building innovation capacity among secondary school students throuh opening up new learning spaces for young learners”, parte din Erasmus+. Programul va fi implementat pe o perioadă de doi ani, până în 31 august 2019, în cinci ţări: Marea Britanie, Grecia, România, Slovenia şi Spania, cu parteneri din toate statele amintite.
Prezent la întâlnire, primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a menţionat: „Sper ca unii dintre voi să ajungă să conducă destinele Craiovei. Viitorul vă aparţine şi vor veni şi vremuri mai frumoase decât cele de acum”. De asemenea, Gheorghe Nedelescu, consilier municipal, a declarat că Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” are rezultate foarte bune, iar „implicarea în proiecte aduce multe împliniri, iar elevii vor avea tot sprijinul din partea municipalităţii”. Prof. Cerasela Cremene, director al Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica”, a precizat că „este un succes pentru noi acest proiect, iar vizita la Primăria Craiova este, pentru copii, un fapt extraordinar, putând lua contact, de mici, cu problemele societăţii”.
Nu sunt lipsite de importanţă şi două declaraţii ale unor eleve prezente la întâlnire: „Este foarte interesant să discuţi despre cum putem să modernizăm ceea ce este, ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi să vezi cum oameni atât de diferiţi, din ţări cu tradiţii şi moduri de viaţă diferite se unesc cu un singur scop – să schimbe acasă ceea ce pot” – Maria Preda, elevă de clasa a VIII-a. „Din acest schimb de experienţă, am învăţat că prietenia este cea mai importantă şi mi-aş dori să am cât mai mulţi colegi din ţară, care să participe la astfel de evenimente, unde se fac schimburi de idei şi se doreşte inovaţia” – Ana Maria Truţă, elevă din clasa a VI-a.