Primarul Lia Olguța Vasilescu, prezent la „Târgul Anual de Investiții” din Dubai

0
578

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, participă, în aceste zile, la cea de-a patra ediţie a “Târgului Anual de Investiţii” care se desfăşoară la Centrul Naţional de Investiţii şi Expoziţii din Dubai. Edilul-șef se află acolo la invitaţia şeicului Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedinte al Emiratelor Arabe Unite, prim-ministru şi conducător al Dubaiului.

„Târgul Anual de Investiţii” reprezintă noul stimulator al pieţelor în curs de dezvoltare şi are misiunea de a furniza schimburi de experienţă şi discuţii, precum şi de a oferi oportunităţi pentru proiecte de dezvoltare în cadrul industriei. Craiova este singurul municipiu din România care participă la acest forum internaţional pe teme de afaceri şi are oportunitatea de a prezenta facilităţile Parcului Industrial Craiova, precum şi produsele realizate pe platforma industrială a oraşului: trenuri electrice, utilaj greu, avioane, locomotive, maşini agricole şi automobile.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Craiova, Lia Olguța Vasilescu a avut întrevederi cu persoane din Ministerul Economiei din Dubai şi a pledat pentru schimburi comerciale şi atragerea de investiţii într-o zonă de greenfield – în care nu se plătesc taxe şi impozite locale, iar utilităţile sunt trase până la poarta fabricii. Primarul Craiovei a amintit faptul că ultimul investitor sosit la Craiova, firma ETI, este tot din afara Uniunii Europene şi a primit sprijin total din partea administraţiei locale şi a Guvernului României pentru a-şi deschide, în bune condiţii, afacerea.

O importantă delegaţie din Dubai, condusă de ministrul Economiei, Sultan Al Mansouri, se va afla în luna iunie în România, atunci urmând să se pună la punct detaliile unor parteneriate viitoare. Ministrul Economiei a fost invitat să viziteze şi Craiova cu această ocazie.