A fost deschis dosar pentru ucidere din culpă: Parchetul cercetează condiţiile în care a decedat Leontin Vulturu, la câteva zile după ce şi-a fracturat umărul

0
436

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au anunţat că au fost demarate cercetări în cazul doljeanului de 39 de ani care a murit, sâmbătă, din cauza unei infecţii, după ce medicul ortoped la care a ajuns pe 3 ianuarie nu l-a operat, deşi avea fractură la un umăr. În cauză se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând ca tot personalul medical care a intrat în contact cu bărbatul să fie audiat. Tot ieri s-a efectuat şi necropsia, raportul medicilor legişti urmând să ajungă la dosarul cauzei. Familia lui Leontin Vulturu a luat, după necropsie, acasă, trupul neînsufleţit al bărbatului, iar astăzi urmează să-l conducă pe ultimul drum.

Dosarul întocmit în urma tragediei prin care trece familia lui Leontin Vulturu, bărbatul de 39 de ani, din comuna doljeană Brădeşti, decedat în urma unei fracturi la un umăr care s-a infectat, a ajuns pe masa procurorilor. În urma materialelor apărute în presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova s-a autosesizat şi a demarat cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. „În cursul zilei de 13 ianuarie, organele judiciare s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă în cazul doljeanului decedat la câteva zile după ce a suferit o fractură la un umăr. Urmează să stabilim împrejurările şi circumstanţele în care s-a produs decesul bărbatului şi să vedem dacă într-adevăr s-a comis o faptă penală. Suntem în faza actelor premergătoare de cercetare, şi întregul corp medical care l-a investigat pe pacientul Leontin Vulturu – şi mă refer atât la medici, cât şi la asistente –, să fie audiat. Într-adevăr astăzi (n.r.-ieri) s-a efectuat necropsia cadavrului, însă nu avem încă datele de la medicii legişti”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, procuror Nicolae Uncheşelu.

Familia lui Leontin Vulturu a petrecut ore bune, ieri, din nou, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, de această dată la morga unităţii medicale. Oamenii au aşteptat finalizarea necropsiei ca să poată lua acasă trupul neînsufleţit al bărbatului, să-l poată plânge în voie. Rudelor sale încă nu le vină să creadă ce s-a petrecut şi cât de rapid a evoluat infecţia, în condiţiile în care medicul pe care îl acuză că nu şi-a făcut datoria corespunzător, ortopedul Dragoş Adam, îl programase pentru operaţie (culmea!) ieri, şi asta după insistenţe repetate.

Leontin Vulturu

Reamintim că Iuliana Vulturu, soţia lui Leontin, a povestit că acesta şi-a fracturat umărul pe 3 ianuarie, a mers la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în Unitatea de Primiri Urgenţe, unde a fost primit de medicul de gardă, Dragoş Adam. Medicul i-a pus mâna în bandaj, i-a dat calmante şi l-a trimis acasă. Marţi, pe 8 ianuarie, Leontin a revenit la control şi doctorul i-a strâns bandajul şi i-a prescris din nou calmante, pentru că bărbatul spunea că nu mai suportă durerile. Două zile mai târziu, Leontin şi soţia sa au fost din nou la acelaşi medic, rugându-l să-l opereze pe bărbat la mână, întrucât se umflase. Atunci, după cum susţine femeia, Dragoş Adam le-ar fi spus să revină pe 14 ianuarie (n.r.-ieri) pentru intervenţie chirurgicală. Pentru că n-a mai putut îndura durerile, Leontin Vulturu a ajuns, vineri seara, în urgenţă, iar medicul care l-a consultat a decis să-l bage imediat în operaţie pentru că făcuse infecţie. Din nefericire, s-a intervenit prea târziu, întrucât Leontin a decedat sâmbătă, la prânz, în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.

În urma sa rămâne soţia, care trebuie să aibă grijă de cei doi copii minori, însă familia nu se împacă cu cele petrecute, oamenii precizând că vor depune plângere pentru malpraxis la Colegiul Medicilor.