Au lăsat în beznă centrul Craiovei după ce au furat cupru de la un transformator

0
362

Un doljean şi un oltean, ambii cu antecedente penale, au fost arestaţi preventiv pentru furt calificat, în cursul zilei de luni, după ce s-a stabilit că au furat o bară de cupru de la un Punct de Transformare a Energiei Electrice de pe strada „A. I. Cuza” din Craiova. În urma furtului, locatarii din zonă au rămas fără energie electrică până s-a remediat problema.

Magistraţii Judecătoriei Craiova au admis, luni, propunerea Parchetuluid e pe lângă Judecătoria Craiova şi au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Viorel Dan, de 46 de ani, din Calafat şi Nicolae Bancu, de 24 de ani, din Slatina, judeţul Olt, ambii acuzaţi de furt calificat. Cei doi au ajuns în arest după ce poliţiştii au stabilit că ei sunt autorii unui furt comis la sfârşitul săptămânii trecute, faptă care a lăsat zona centrală a oraşului în beznă. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, pe 4 ianuarie, la ora 01.20, lucrători ai Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost anunţaţi de dispeceratul CEZ că a fost sustrasă o bară de cupru, în greutate de aproximativ 2 kg, de la Punctul de transformare a energiei electrice situat în Craiova, pe strada „A. I. Cuza”, în zona Femina, faptă prin care s-a creat disconfort locuitorilor din zona centrală prin întreruperea curentului electric. În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Secţiei 1 împreună cu cei ai Serviciului Criminalistic Dolj au fost identificaţi făptuitorii, Viorel Dan şi Nicolae Bancu.

„Poliţiştii au reuşit recuperarea prejudiciului, în cauză fiind dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, iar în baza probatoriului administrat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a promovat propunerea de arestare preventivă, admisă ulterior de instanţă. Inculpaţii au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, cercetările fiind continuate de către poliţişti pentru documentarea întregii activităţi infracţionale”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.