PSD susţine „întoarcerea la listă” şi o reformă electorală care să permită alegeri din care să rezulte o Cameră a Deputaţilor cu 300 de membri şi un Senat cu câte doi senatori pe judeţ, a declarat, joi, la Târgu Jiu, premierul Victor Ponta. Acesta şi-a exprimat, într-o conferinţă de presă, nemulţumirea cu privire la numărul mare de parlamentari, inclusiv cu referire la situaţia din Gorj, judeţul având 11 parlamentari în loc de 8, câţi au fost în legislatura trecută, pe două colegii de deputaţi şi unul de senator existând câte doi aleşi. Ponta a menţionat că legea uninominalului pur, convenabilă partidului său, va fi greu de acceptat de către partidele „mici” şi, ca urmare, PSD susţine „întoarcerea la listă”. „Ori ne întoarcem la listă, lista fiecărui partid, cu 300 de deputaţi, iar Senatul trebuie să aibă ca atribuţii doar reprezentarea regiunilor şi a autorităţilor administraţiei publice locale, cu un număr mult mai mic de senatori. Din punctul meu de vedere, ar trebui ca fiecare judeţ să aibă, ca în America, un număr de doi senatori”, a spus Ponta, care a ţinut să dea asigurări că în 2016 „ne vom întoarce la o cifră cât de cât normală”. Premierul a precizat că în 2013 va fi făcută şi regionalizarea României, lucru care va fi realizat odată cu modificarea Constituţiei. „Dacă n-o facem în 2013, iar mai aşteptăm câţiva ani. Acum putem, avem şi majoritate, nu avem alegeri, nu avem nici un impediment. Avem şi obligaţia ca de la 1 ianuarie 2014 să avem structurile pregătite pentru un nou exerciţiu financiar multianual, iar în cazul Olteniei chiar avem şi pregătite psihologic toate cele cinci judeţe. Nu mă întrebaţi cine va fi însă preşedinte, că aici…”, a spus premierul. Ponta a menţionat că o regiune nu va avea o capitală propriu-zisă, ci centre de decizie. „Ar fi o mare greşeală să strângi totul într-un singur oraş. Noi fugim să nu mai strângem totul la Bucureşti, aşa încât ideea de dezvoltare uniformă într-o regiune este aceea de a avea centre diferite, în funcţie de atribuţiile care revin regiunii”, a spus Ponta.
Acasă Actualitate Actualitate internă PSD susţine întoarcerea la liste la viitoarele alegeri parlamentare