Gabriel Bratu a plecat cu colindatu’

0
451
Am plecat să colindăm / Domn, Domn să-nălţăm / Dar boierii nu-s acasă / C-au plecat să facă-un tur / Prin Dubai şi Coasta de Azur.

 

Sorcova, vesela, / Să trăiţi, să-mbătrâniţi / Tare ca fierul Iute ca oţelul / Fără medicamente / Şi fără tratamente.

 

O, ce veste minunată / Ar fi pentru români dacă / Pensiile or să crească, / Leafa o să se mărească, / Toată lumea să muncească.

 

A venit mai an Bădiţa Traian / Şi-a spus în mulţime / “Să trăiţi bine!” / Şi noi azi venim / Şi zicem “Bine că trăim!”

 

Aho, aho, / Sore şi fraţi, / Staţi aici, / Nu mai plecaţi / Să ne consultaţi / Şi să ne trataţi.

 

... Şi la anul care vine / S-auzim numai de bine / Pentru-ntreaga Românie / “13” cu noroc să fie / LA ANUL ŞI LA MULŢI ANI!