Primăria Craiova interzice balcoanele la parter

0
657

Craiovenii care locuiesc la parter nu mai au voie să-şi amenajeze balcoane. Autorităţile locale au promovat un proiect de hotărâre prin care se interzic aceste construcţii, iar propunerea a fost votată în unanimitate de consilierii municipali. 

Până acum, orice craiovean care deţinea un apartament sau o garsonieră la parter şi intenţiona să le completeze cu un balcon, avea tot dreptul să facă acest lucru. În baza unei hotărâri a Consiliului Local Municipal Craiova, proprietarul solicita mai întâi o autorizaţie de construcţie şi, după ce o obţinea de la Primăria Craiova, putea să înceapă construcţia. Lucrările erau perfect legale, iar singura condiţie pe care trebuia să o respecte era să nu se întindă mai mult decât le era plapuma, adică să nu depăşească aliniamentul balcoanelor de la etajele superioare.

Balcoanele, mai mari decât în schiţe

Măsura a fost instituită în 2005 şi, potrivit autorităţilor locale, a avut mai multe efecte negative decât pozitive. Reprezentanţii Primăriei Craiova susţin că majoritatea proprietarilor nu au respectat datele din autorizaţia de construcţie şi au amenajat nişte balcoane mai mari, care au „muşcat” din zona verde din faţa blocului. Cel mai mare dezavantaj a apărut însă de curând. Autorităţile au început să înscrie blocurile în acţiunea de reabilitare termică, cu fonduri europene, şi au ajuns la concluzia că aceste balcoane pot să ridice probleme întrucât nu corespund cu proiectul iniţial al blocului.

Autorităţile, trase de răspundere pentru neplata impozitului

Primarul Lia Olguţa Vasilescu le-a spus consilierilor municipali, în şedinţa ordinară de săptămâna trecută, că locuitorii din Craiova nu mai pot să-și construiască balcoane la parter şi din cauză că proprietarii nu şi-au plătit impozitele pe această suprafaţă construită. „Poate că aş înţelege aceste chestiuni dacă nu am fi avut probleme cu Curtea de Conturi, care a venit şi ne-a spus: foarte bine, dar suprafaţa apartamentului s-a mărit şi atunci ar fi trebuit ca persoana respectivă să vină şi să achite alte dări către bugetul local, ceea ce nu s-a întâmplat. Şi ar însemna ca, de acum înainte, o să trimitem angajaţii noştri în teritoriu să verifice fiecare balconaş în parte ca să-şi plătească în mod corect dările către bugetul local, ceea ce este o nebunie. Nu avem atâţia angajaţi să facă acest lucru”, a explicat Olguţa Vasilescu.

Cine vrea balcon se mută la etaj

Consilierii municipali au votat în unanimitate proiectul de hotărâre prin care se interzice construcţia de balcoane la parterul blocurilor, cu rezerva ca proprietarii care au apucat să înainteze cererile pentru aceste amenajări să primească totuşi autorizaţiile până cel târziu la data de 31 martie 2013. Primarul Lia Olguţa Vasilescu le-a explicat aleşilor locali că noua măsură nu îi va afecta pe craioveni, aceştia fiind conştienţi că îşi vor cumpăra un apartament de parter, care, din principiu, nu deţine şi balcon. „Eu consider că o persoană care îşi achiziţionează un apartament la parter ştie că nu are balcon. Dacă vrea să aibă şi balcon, iar el să fie închis, noi suntem absolut de acord, poate să-şi schimbe apartamentul. Însă aici e vorba de sportul naţional de a-ţi construi, la parter, balcon, spaţiu comercial şi alee pe domeniu public”, a declarat primarul Craiovei.