Despre cheful de Crăciun

1
38

E de discutat, fireşte, dacă venirea pe lume a lui Iisus Hristos, care coincide cu instalarea creştinismului în spaţiul marelui imperiu stoic roman, e un prilej precumpănitor de îmbuibare şi petrecere sau unul de reflecţie. O rezolvare deplină a acestei dileme nu există şi inclusiv biograful îngerimii, Andrei Pleşu, de pildă, deşi consideră că e necreştineşte să converteşti un astfel de eveniment, atât de nelumesc, cum e Naşterea Domnului, în chef autohton, îl cauţionează, aducându-ne aminte că totuşi creştinismul proclamă că nu poţi funcţiona în această lume după regulile ei, ci după regulile celui care a creat-o. Cum Crăciunul este o sărbătoare de referinţă chiar şi pentru cei care, victime ale unei ireligiozităţi totale, nu se lasă contaminaţi, este clar că participăm cu toţii, ceea ce se întâmplă mai rar, la un crez comun, dincolo de opţiunile de conjunctură ale fiecăruia, materializate prin chef. Traversând o perioadă de confuzie morală, teoriile ni se par la fel de bezmetice ca şi sfaturile concrete. Şi dacă nimeni nu propovăduieşte autoflagelarea alimentară, abstinenţa sau inconsecvenţele spectaculoase ale dieteticii moderne, nici mesele copioase, chiolhanurile cu nu ştim câte feluri, stropite cu vinuri albe sau roşii din abundenţă, nu sunt o recomandare. Şi a ajunge la spital prin apelarea numărului 112, după îngurgitarea a nu ştim câte sarmale, cum s-a întâmplat deunăzi, asta se cheamă nesăbuinţă şi nicidecum altcumva. Ca şi iubirea, credinţa se trăieşte. Iar demnitatea creştină este un subiect tragic. Mai ales după ce demnitatea naţională ne este pusă în pericol. Despre demnitatea politică nici nu se poate discuta. Şi nu pentru că a fost demolată de cineva, ci pentru că n-a existat vreodată. Dan Puric vorbea într-o împrejurare despre demnitatea creştină, considerând-o demnitatea chipului lui Dumnezeu în om. Interesantă teză. Creştinul, când i se întâmplă lucruri care-l afectează doar pe el, rabdă, dar când se întâmplă lucruri care mutilează chipul lui Dumnezeu din el, atunci luptă, luptă până când ajunge martir. Acest chip al lui Dumnezeu din el este suportul demnităţii creştine conferit de Iisus Hristos. Sub acest semn, trainic, sfios ajungem să credem că orice chef de Crăciun, sau cum i s-o mai spune, se justifică deplin. Mai puţin excesele pantagruelice, pentru riscurile lor, de care nu mai amintim aici.

1 COMENTARIU

Comments are closed.