Pentru că în această perioadă în multe gospodării sunt sacrificaţii porcii pentru masa de Crăciun, medicii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj avertizează asupra pericolului pe care trichineloza îl reprezintă. Fără a fi verificată în prealabil, în cabinetele medicilor veterinari, carnea infestată cu paraziţi poate pune în pericol sănătatea celor care o consumă.
Autorităţile sanitare le atrag atenţia craiovenilor să achiziţioneze carnea de porc numai din locuri special amenajate şi verificate. Persoanele care sacrifică animalele în gospodăriile proprii, trebuie în mod obligatoriu să meargă la cel mai apropiat cabinet veterinar în care se poate face testul trichineloscopic. Foarte important de menţionat, chiar dacă este preparată termic foarte bine, adică fiartă sau bine prăjită, pericolul apariţiei trichinelozei nu este înlăturat. De obicei, simptomele infestării apar la 14-21 de zile de la consumul cărnii.
În judeţul Dolj, reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj au anunţat că până acum au fost identificate cinci cazuri suspecte de Trichinella Spiralis. Două dintre probele de carne infestate au fost descoperite în Craiova, iar restul de trei în localităţile din împrejurimile municipiului.
„Pentru a vă putea bucura pe deplin de sărbătorile de iarnă, vă recomandăm ca în cazul în care sacrificaţi porci în gospodărie să duceţi mostre de carne din animalul sacrificat la un laborator specializat în efectuarea de analize. Înainte de a cosuma carne de porc, aceasta trebuie să aibă avizul medicului veterinar, iar în cazul copiilor mici, chiar dacă este o carne sănătoasă, să fie consumată în cantităţi mici şi să fie foarte bine prelucrată termic”, a explicat Narcisa Dinică, consilier superior în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.
Risc de deces
Riscurile, pentru cei care consumă carne de porc infestată cu trichineloză, sunt deosebit de mari, boala putând cauza chiar decesul. De altfel, potrivit specialiştilor, un singur animal infestat poate îmbolnăvi de trichineloză şi peste 100 de persoane. Este motivul pentru care autorităţile sanitare insistă asupra importanţei testului care se face în cabinetele veterinare. De obicei, probele de analiză se recoltează din zona diafragmei, zona cefei sau muşchii intercostali, iar rezultatul se dă pe loc şi este foarte important pentru siguranţa sănătăţii. Boala este cu atât mai periculoasă şi mai greu de depistat cu cât în majoritatea cazurilor nu se manifestă la porc prin semne clinice sesizabile, care să reprezinte un semnal de alarmă pentru proprietar.
Afecţiunea apare în urma consumului de carne insuficient friptă sau fiartă. După cum spun medicii, însă, nici în situaţia în care aceasta este foarte bine preparată termic riscurile nu sunt îndepărtate. Cu atât mai mult preparatele crude, afumate sau sărate, produse din astfel de carne, sunt mai periculoase.
Persoanele infestate trebuie să se adreseze medicului
În general, o persoană infestată cu trichineloză îşi poate da seama că suferă de această boală foarte greu şi doar după un control medical amănunţit. Semnele bolii sunt foarte asemănătoare cu cele produse de reumatism. În plus, pot apărea stări similare celor gripale, afecţiunilor cardiace, renale sau alergice. De cele mai multe ori, acestea sunt însoţite de dureri musculare pronunţate, cauzate de larvele parazitului care se localizează în musculatura striată: inimă, diafragmă şi limbă. În cazul în care există semne ale prezenţei afecţiunii, persoanele infestate sunt sfătuite să se adreseze imediat medicului. Dacă se constată prezenţa bolii, acestea trebuie să fie internate şi supuse urgent unor tratamente medicamentoase costisitoare, întrucât în cazul în care infecţia este gravă ea poate duce şi la moartea persoanei respective.
Trichineloza este o boală comună animalelor şi omului, produsă de un parazit, Trichinella Spiralis, care trăieşte ca adult în intestinele animalelor sau omului şi ale cărui larve se localizează în musculatura striată. Atât parazitul, cât şi larvele acestuia nu sunt vizibile cu ochiul liber.