Copiii de la Şcoala Specială „Sf. Mina”, duşi la film de tinerii de la Rotaract

0
470

Tinerii de la Rotaract i-au scos, luni, pe copiii de Şcoala Specială „Sf. Mina” la cinematograful 3D din supermarketul Real, la filmul “Ralph Strică-Tot”. Acţiunea s-a vrut a fi ceva mai mult decât una de destindere, pentru că, dincolo de faptul că au avut ocazia de a vedea un film, copiii i-au reîntâlnit pe membrii clubului Rotaract, care au trecut pe la ei şi cu alte ocazii şi cu care au legat prietenii. «Tinerii vor să-i ajute pe cei mai puţin norocoşi, să-i facă să simtă spiritul acestor sărbători de iarnă. Au fost duşi la film elevi de la Şcoala Specială „Sf Mina”. Ne-am gândit la ei, pentru că de obicei sunt lăsaţi de o parte de societatea noastră. Şi ne-am gândit că este un cadou frumos cu ocazia sărbătorilor de iarnă», a declarat Radu Ionescu, preşedinte Rotaract. Directorul Şcolii, Eugenia Pascu, spune că nu are personalul necesar pentru asemenea ieşiri cu copiii şi se bucură de fiecare dată când sunt ajutaţi. „Nu avem atâta personal încât să îi putem scoate regulat la astfel de activităţi, iar când vin spre noi partenerii noştri de la Rotaract ne bucurăm. Astfel de acţiuni caritabile vor urma şi în următoarea perioadă”, a declarat directorul şcolii, Eugenia Pascu.