Libia: Fostul preşedinte politic al CNT, acuzat într-o afacere de asasinat

0
408
Mustafa Abdeljalil

Ex-şeful politic al rebelilor libieni, Mustafa Abdeljalil, a fost acuzat marţi de „abuz de putere” şi atentat la unitatea naţională, în cadrul unei afaceri de asasinat a şefului de stat major rebel Abdel Fattah Yunes, în iulie 2011, potrivit Parchetului militar. Mustafa Abdeljalil, ex-şeful Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), fostul organ politic al rebeliunii, „a fost acuzat de abuz de putere şi fracţionarea unităţii naţionale”, a declarat pentru AFP Majdi Al-Baraassi, membru al Parchetului care investighează cauza. Fostul şef al CNT a fost lăsat liber sub cauţiune, dar are interdicţie de călătorie, până la apariţia sa, în calitate de inculpat, în faţa unui tribunal militar din Benghazi, la data de 20 februarie. Interogatoriul lui Abdeljalil a avut loc în oraşul Al Marj, la 100 km est de Benghazi. Potrivit Parchetului, Mahmoud Jibril, care a fost şeful Biroului executiv al CNT în momentul asasinării generalului Yunes, a fost convocat pentru interogatoriu. Jibril este, actualmente, liderul unei alianţe liberale care a câştigat alegerile legislative din 7 iulie a.c. din Libia. Generalul Yunes a fost militarul cu cel mai înalt rang alăturat rebeliunii împotriva regimului lui Muammar Gaddafi. El a fost ucis după ce a fost chemat pentru un interogatoriu. Abdeljalil a anunţat moartea sa la 29 iulie, explicând că generalul a fost ucis de un grup înarmat, în timp ce se afla pe drum spre locul unde urma să fie interogat de mai mulţi judecători, privind situaţia sa militară. Corpul său a fost ars şi ciuruit de gloanţe şi aruncat la marginea oraşului Benghazi. Circa 13 persoane sunt inculpate oficial în acest dosar, inclusiv un judecător, Jumaa Al-Jazwi, care, de asemenea, a fost asasinat în iunie. Membri puternicului trib Al Obeidi, căruia aparţinea generalul asasinat, au avertizat luna trecută că ei vor lua justiţia în propriile mâini în cazul în care autorităţile vor continua să ignore dosarul. Acuzaţii deschise îl vizează pe Abdeljalil, care ar fi jucat un rol în asasinarea generalului. Abdeljalil este ultimul ministru al Justiţiei sub Gaddafi, înainte de izbucnirea rebeliunii şi de aderarea la revoltă alături de generalul Yunis. Abdel Fattah Yunes participase la lovitura de stat, care i-a permis lui Gaddafi să acceadă la putere, în 1969, a fost şi ministru de Interne, înainte de defectarea sa, în februarie 2011, care a provocat căderea şi moartea lui Gaddafi, în octombrie 2011.