Ne mai trebuie turişti… Avem pârtie de schi la Rânca

0
436

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de autoritate de implementare, a anunţat ieri că investitia realizată prin proiectul „Dezvoltarea integrată prin optimizarea domeniului schiabil  în zona turistică Rânca, judeţul Gorj” finanţat prin Programul Phare CES 2004-2006 „Dezvoltarea Infrastructurii Regionale” a primit toate avizele necesare pentru funcţionarea instalaţiei de transport cu cablu de tip telescaun. „De asemenea, pârtia de schi a obţinut toate avizele necesare de omologare şi autorizare. Astfel întregul obiectiv de investiţii este pe deplin funcţional, omologat şi autorizat”, se precizează într-un comunicat de presă al ADR SV Oltenia. Beneficiarii acestui proiect sunt Consiliul Local Novaci, Consiliul Local Baia de Fier şi Consiliul Judeţean Gorj. Valoarea proiectului se ridică la 3.289.918 euro din care 2.597.719 euro reprezintă finanţare nerambursabilă. „Proiectul are drept scop echiparea domeniului schiabil din staţiunea Rânca cu o instalaţie de transport cu cablu de tip telescaun fix. De asemenea, pentru asigurarea unor condiţii optime de utilizare a pârtiei de schi s-a realizat dotarea şi cu un utilaj de întreţinut pârtia de schi. Pârtia are o lungime de 860 metri şi un grad mediu de dificultate”, a subliniat Marilena Bogheanu, directorul ADR SV Oltenia. Proiectul vizează  4000 de turişti zilnic, iar la categoria beneficiari vor mai fi 29 de hoteluri, pensiuni şi puncte turistice.