Georgică Bercea, de la ISJ Dolj, şi nedreapta cumpănire a lucrurilor

5
599

Dificil de spus dacă inspectorul general şcolar, Georgică Bercea, străluceşte prin vreo dimensiune didactică, intelectuală sau de altă natură, strict managerială. Cum ar fi, de pildă, „dreapta cumpănire a lucrurilor” în politica de cadre din reţeaua şcolară a Doljului. După toate aparenţele, mai degrabă excelează printr-o obedienţă nefirească unui dascăl matur, faţă de cei care l-au plantat unde se află, fără a merita funcţia încredinţată. Erorile sistematice ale actualului inspector general şcolar în gestionarea resursei umane nu sunt nici măcar de natură politică, ci realmente decizii tribale, ale unui grup de influenţă, care îl protejează în branşarea acceptată. Cu alte cuvinte, problema insolită de-a dreptul este că nu suntem în faţa unor decizii politice, inspirate sau neinspirate, dispuse de structuri legitime de partid, fiindcă nu le mai avem nici pe acestea. De decizii e vorba. De la 1 decembrie a.c., noul director adjunct al Liceului „Tudor Arghezi” din Craiova este profesoara de biologie Georgiana Ristea, care îl înlocuieşte pe Daniel Ceauşu, remarcabil manager, profesor de fizică, de 8 ani în funcţie, an de an evaluat cu calificativul foarte bine. Între altele şi membru al unei organizaţii social-democrate din Craiova. Nu există vreo justificare solidă în privinţa basculării sale din funcţia corect îndeplinită decât… expirarea mandatului. Profesoara Georgiana Ristea a fost adusă de la Grupul Şcolar „Horia Vintilă” din Segarcea, cu modeste rezultate la BAC-ul din acest an, unde se erija în lider local PDL şi practica, din raţiuni politice, persecuţii împotriva altor cadre didactice. Despre prigonirea profesoarei de limba şi literatura română Constanţa Popa, deţinător al celui mai înalt grad didactic, cu îndelungată activitate la catedră, s-a scris chiar în cotidianul nostru, la data de 15 septembrie 2010. Constanţa Popa n-avea „alt păcat” decât acela că era soţia primarului localităţii, Nicolae Popa, din partea PSD. Despre discuţiile redactorilor „Cuvântul Libertăţii” cu profesoara Georgiana Ristea, în biroul acesteia, amintirile sunt încă vii, mai ales că au avut accente de intoleranţă din partea ei. Să mergem mai departe. Fiindcă e vorba de un coşmar. Constanţa Popa şi-a căutat dreptatea ajungând în audienţă la ministrul Educaţiei din acea vreme, Daniel Funeriu, nu înainte de a ajunge la Mihaela Moţăţeanu, inspector general şcolar, predecesorul lui Georgică Bercea, care declara la acea vreme: „Este regretabil că am asemenea cadre didactice în echipă. Nu trebuia să se comporte aşa, ci să dea o explicaţie corespunzătoare. Şi eu am avut discuţii cu ea. În sfârşit, nu ştiu ce să mai comentez la un astfel de gest”. Despre alte evenimente perturbatorii derulate pe la Grupul Şcolar „Horia Vintilă”, care au făcut obiectul interesului poliţiştilor din Segarcea, nu mai amintim. Întrebarea, altminteri fără rost, ar fi următoarea: ce jocuri face actualul inspector general şcolar, Georgică Bercea, extras de la prăbuşitul Grup Şcolar Agricol Malu Mare, la ISJ Dolj? Dotat cu o demagogie balcanică, cu un aer de guguştiuc pe lângă profesoara Ristea Georgiana, mult mai experimentată, lasă loc la diverse interpretări. Reţeta şters, dar tenace, poate funcţiona o vreme. Inclusiv slugărnicia e rentabilă, dar tot pentru o vreme. Şi tot pentru o vreme e valabil şi mandatul de inspector general şcolar, mai ales când nu ai o dreaptă cumpănire a lucrurilor. Spunea Octavian Paler cu puţin timp înainte de a se prăpădi: “Comunismul a creat omul duplicitar, schizofrenic. Vremea de azi creează omul cinic”.

 

5 COMENTARII

  1. “Comunismul a creat omul duplicitar, schizofrenic. Vremea de azi creează omul cinic”.Bine zis.Asa e peste tot in PSD. Se fac de ras singuri.Analizati situatia de la scolile din Dabuleni, va veti convinge.Acelasi lucru:directorii unsi de Georgica si Dragoi sunt fosti PDL-isti care au persecutat personalul,dandu-l chiar afara din serviciu.Sa tot dai inainte cu astfel de oameni!

  2. este usor sa comentam activitatea domnului inspector ;clar general , in toate domeniile conducatorii unitatilor, institutiilor trebuie sa asculte de cei de la varf , nu are prea multe luni de cand este in varful ISJ DOLJ , este normal sa fie si oameni nemnultumiti , cand era Busoi , sau Motateanu nu era nimic perfect si acum veyi doamne incepuram sa-l criticam si pe acesta doar pentru faptul ca schimbat directorii de scoli , sa vedem ce rezultate are peste 4 ani , este tanar , este un bun manager al ISJ Dolj , e normal sa fie criticat de cei din OPOZITIE , pana la urma nu poti multumii pe cei din familie dar un jude’ intreg , lasatil oameni buni sa capete experienta .

  3. Verificati si schimbarile de directori din toamna, care nu au tinut cont de nimic, au fost numiti pe criterii politice si cu o moralitate indoielnica.
    Vezi directoarea de la Cosoveni,Dolj, si cititi articolul si comentariile din Gazeta de Sud din 4.01.2011, “Apartament pentru amanta Judecatorului” despre Simona Loredana Gheorghe. Poate dansa fi un exemplu pentru elevii din aceasta scoala?

  4. ACEST INSPECTOR A PUS DIRECTORII PE PRIETENII , LA LICEUL DIN BARCA A PUS PE UNUL DIRECTOR DE NU STIE NICI CUM IL CHEAMA, VAI DE STEAUA LUI , SI-A LASAT NEVASTA , A ABANDONAT COPILUL , ÎI PARE RĂU ŞI DE PENSIA ALIMENTARA PE CARE O DA COPILILUI CRED CA ÎI ESTE RUŞINE ŞI LUI ADRIAN PĂUNESCU CU EL CĂ EL SPUNE CĂ ÎI ESTE NEPOT , TOATA ZIUA ESTE CU MAMASA PE TOATE PARTILE , LA ISJ, LA SCOALA CEVA NU ESTE IN ORDINE CU EL, DOAMNE CHIRA VA BATETI JOC DE SCOLI ŞI DE COPII OAMENILOR

  5. De ce va mira? la scoala 39 ne/am procopsit tot cu o pdl/lista. Asta e viata in invatamint. Nu conteaza ce ai facut, ce faci sau ce doresti sa faci. Vine pila si/ti da la gioale. Exprimare academica adaptata vremurilor.

Comments are closed.