Congresul UDMR, ţinut la Oradea, nu a oferit vreo surpriză celor care aveau alte aşteptări. Beneficiind de susţinerea mărturisită a lui Marko Bela, succesorul acestuia la preşedinţia UDMR, nu putea fi decât actualul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, care s-a şi impus cu aproape 70% din voturuile celor 555 de delegaţi disciplinaţi. Ceilalţi contracandidaţi, Eckstein Kovacs Peter, consilier prezindenţial, şi Olosz Gergely, au făcut doar o figuraţie onorabilă. Pregătit până la detalii, Congresul a suscitat un interes aparte şi UDMR s-a văzut, ca niciodată, „curtată”, atât de principalii lideri ai coaliţiei de guvernare, cât şi de cei ai opoziţiei, pentru Kelemen Hunor „interesul comunităţii maghiare fiind mai important decât interesul oricărui alt partid”. Declaraţie politică de rutină. Ipocrită de la un capăt la altul. Despre comunitartea română, lezată în sentimentele naţionale, purificată etnic în instituţii publice, chinuită, nici o vorbă. Sigur că mesajele liderilor USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, invitaţi la Congres, au avut simbolistica lor. Şi, deşi Kelemen Hunor a spus că „nu există, în acest moment, o majoritate, un curent majoritar pentru aşa ceva”, adică părăsirea actualei coaliţii de guvernare, s-ar purtea ca anul viitor să fie … prea târziu, cum, de altfel, aşa a accentuat Crin Antonescu. Din actuala postură, UDMR se vede pe cai mari şi încearcă să tragă maximum de foloase. Ca, de pildă, dobândirea „autonomiei teritoariale”, o revendicare neîmplinită, cum o definea Marko Bela. Unele condiţii ale autonomiei culturale sunt cuprinse în Legea Educaţiei, recent adoptată. Ar mai fi Statutul minorităţilor şi o nouă împărţirea administrativ teritorială. Kelemen Hunor s-a prezentat ca un succesor destoinic al lui Marko Bela, faţă de care prezintă avantajul tinereţii, dar şi pe acela că vorbeşte mai corect limba română. Oarecum stranie a părut convingerea sa că pentru UDMR nu există riscul izolării politice pentru alegerile parlamentare de anul viitor. „Nici o forţă democratică nu va putea şi nu va fi izolată”. În această logică, mai puţin politică, UDMR se doreşte abonată la guvernare, indiferent de ceea ce spun românii prin votul lor popular. Răsplătiţi cu posturi în guvern, administraţie judeţeană şi locală, unde jurământul de loialitate a rămas adesea un gest mecanic, liderii UDMR sfidează populaţia românească din Harghita – Covasna şi îşi văd nestingheriţi de afacerile lor rentabile, regele lemnului fiind considerat Attila Verestoy. Spre Ungaria, susţine ziaristul clujean Constantin Mustaţă, în cartea sa „România trădată”, (Ed. Eurocarpatică, 2010), trenurile au cărat lemne cât pentru nevoile unei Europe întregi. La nivel declarativ, UDMR rămâne alături de PDL, atât timp cât vor fi respectate înţelegerile. Care sunt acestea, în afara celor cuprinse în protocolul de colaborare, nu se spune. Deşi Marko Bela a plusat: „autonomia teritorială ar putea deveni o prioritate în următorii doi ani”. UDMR se simte bine în actuala coaliţie pentru că asemenera PDL nu are nici o ideologie. Chiar dacă actuala Opoziţie îi face cu ochiul, UDMR ştie că mai poate stoarce ceva, fără mari eforturi. Şi nu pare dispusă să renunţe la toate „darurile” primite pentru a susţine o guvernare care are ochii închişi. Adică este întreţinută artificial.
Felicitari d-le Cantar pentru ideea de schimba site-ul. Parca iti mai vine sa citesti acum. Arata chiar bine.
asa este. felicitari.
Comments are closed.