Naţionalul craiovean participă la Festivalului de Teatru Contemporan „draMA”

0
369

Spectacolul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova „Unde-i revolverul?”, de Gábor Görgey, în regia şi scenografia lui Mircea Cornişteanu, pe muzica lui Nicu Alifantis, va participa la Festivalul de Teatru Contemporan „draMA” organizat de Teatrul „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita. Reprezentaţia va avea loc joi, 25 octombrie, şi îi va scoate la rampă pe actorii Sorin Leoveanu, Valer Dellakeza, Angel Rababoc, Marian Politic şi George Albert Costea. „Festivalul îşi doreşte să asigure spaţiul şi posibilitatea pentru cele două culturi teatrale bogate în tradiţii şi inovaţii (teatrul contemporan românesc şi cel maghiar), pentru a accentua apartenenţa lor la un limbaj universal teatral. Această întâlnire promovează cu succes posibilele colaborări şi interferenţe între cele două culturi teatrale”, spun organizatorii.