Miercuri, 17 octombrie a.c., preşedintele francez, Francois Hollande, a expus viziunea sa asupra Europei, într-un amplu interviu pentru „Le Monde” şi încă alte cinci ziare europene („The Guardian”, „El Pais”, „Gazeta Wyborcza”, „La Stampa” şi „Suddeutsche Zeitung”). În final, şi-au zis nu puţini, surprinşi de tăcerea prelungită în timpul dezbaterii tratatului bugetar european. De fapt, preşedintele a aşteptat ca textul să fie votat în Parlament, pentru a pune apoi cărţile pe masă. El nu a riscat să reaprindă războiul la stânga şi creşterea defectărilor în grupul socialist. Riscul a fost, de fapt, limitat. Dar Francois Hollande este de o prudenţă extremă. El a rămas profund afectat de referendumul din 2005, privind tratatul constituţional european, care i-a adus mari regrete politice: el pledase şi ceruse să se voteze „Da” şi ţara a votat în majoritate „Nu”. De atunci, tot reflectează asupra locului naţiunii şi al Europei. Nu vrea să fie acuzat de abandonarea temei naţiunii de dreapta şi extremă-dreapta. Dar nu vrea nici ca stânga să-l bănuiască de o sublimare datorată naţionalismului său sau de „a da în uitare naţiunea”, cum scria deja în 2006. Deci aceasta va fi Franţa şi Europa. Fără ca Franţa să se dilueze în Europa. El refuză conceptul federal propus de cancelarul german şi apără viziunea unei Europe în cercuri, o Europă foarte integrată şi foarte liberă. În viziunea sa există un nucleu dur, zona euro, care se consolidează în jurul unei uniuni bugetare (în curs) bancară, în aşteptare, socială, necunoscută pentru moment şi care nu se va erija într-o „uniune politică” la sfârşitul procesului. Probabil va mai dura ceva timp, ca să nu spunem o bună perioadă de timp. Mai ales că viziunea franceză nu corespunde exact cu viziunea germană. Francois Hollande vrea, precum predecesorul său, Nicolas Sarkozy, întărirea puterii Eurogrupului, în timp ce cancelarul german vrea întărirea puterii Comisiei Europene. În jurul acestui nucleu dur, Europa celor 27 va avea o geometrie variabilă: unele ţări pot decide formele de cooperare consolidată pe unele probleme, dar nu pe toate. Viziunea lui Francois Hollande nu diferă prea mult de cea a mentorului său, Jaques Delors: mitul unei Europe integrate. Se aseamănă mult şi cu ceea ce preconiza Eduard Balladur acum 20 de ani, o Europă în cercuri. Euro-realismul lui Francois Hollande presupune o sinteză a ceea ce este pro-european, pentru ca Franţa să se poată apăra. Se spune că pentru aceste vremuri e deja prea mult. Într-o altă ordine de idei, în opinia lui Hollande un nou suflu al economiei europene, prin măsuri exclusiv disciplinare, nu va fi posibil. Creşterea economică presupune mobilizarea de resurse financiare, pentru ameliorarea competitivităţii şi coordonarea politicilor economice. Schimbându-şi dimensiunile, fiindcă s-ar putea ajunge la 28 de membri, prin acceptarea Croaţiei, UE trebuie să-şi schimbe şi modelul.
