Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” a lansat pentru preşcolari şi elevi din clasele primare cea de-a III-a ediţie a proiectului „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei”. Prima temă, „Ce frumoasă-i Ludoteca!”, le este propusă acestora în săptămâna 15-18 octombrie. „Bibliotecarele le vor explica celor mici conceptul de ludotecă, le vor face cunoscute condiţiile de înscriere la bibliotecă, precum şi restul de activităţi pe care le desfăşoară secţia. Nu vor lipsi joaca, fondul muzical, navigarea pe Internet, dar mai ales foşnetul paginilor de cărţi extrem de frumos ilustrate”, spun reprezentanţii instituţiei. Oaspeţi vor fi în aceste zile copii de la Colegiile Naţionale „Elena Cuza” şi „Carol I”, Şcolile Gimnaziale „Mircea Eliade” şi „Sfântu Gheorghe”, Grădiniţele nr. 23 şi „Dumbrava Minunată”.