Direcţia pentru protecţia copilului din cadrul Ministerului Muncii spune că peste 5.600 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în prima jumătate a acestui an. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în familie şi în mediul rural. În judeţul Dolj aceştia sunt sub 100 la număr, şi au fost luaţ în plasament de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Directorul DGASPC Dolj, Florin Stancu, spune că probabil numărul acestora este mai mare, dar că nu toate cazurile de abuz sunt anunţate.
Direcţia pentru protecţia copilului a centralizat datele, în perioada ianuarie-iunie, şi a constatat că 5.665 de minori au suferit abuz fizic, emoţional sau sexual, au fost neglijaţi, exploataţi prin muncă ori pentru comiterea de infracţiuni în primul semetru al anului 2012. Din totalul celor 5.665 de copii, 3.960 au fost neglijaţi, în 808 cazuri s-a dispus plasament în regim de urgenţă de către directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), iar în alte 39 de situaţii instanţa a dispus plasamentul în regim de urgenţă, cu ordonanţă preşedinţială. Din cele 3.960 de cazuri neglijare, 3.903 au avut loc în familie, 19 în servicii rezidenţiale, iar două la asistent maternal profesionist. 716 copii au fost supuşi abuzului emoţional, în 129 de cazuri fiind dispusă scoaterea copilului din familie, iar în nouă cazuri, plasamentul în regim de urgenţă, cu ordonanţă preşedinţială. Direcţia pentru protecţia copilului din cadrul Ministerului Muncii spune că aproape 670 de copii dintre cei 716 înregistraţi ca fiind abuzaţi emoţional au fost agresaţi în familie. Tot în aceeaşi perioadă, 570 de copii au fost abuzaţi fizic, în 78 de cazuri directorul DGASPC dispunând plasamentul în regim de urgenţă, iar pentru 17 copii instanţa a dispus plasamentul în regim de urgenţă, cu ordonanţă preşedinţială.
Majoritatea copiilor au beneficiat de ajutor din partea DGASPC
Şi în cazul abuzului fizic, cei mai mulţi dintre copiii afectaţi (526) au fost agresaţi în familie, 15 în unităţi de învăţământ, iar câte cinci, în servicii rezidenţiale şi la asistent maternal profesionist. 292 de minori, dintre care 242 fete, au fost abuzaţi sexual. Un număr de 182 dintre aceste cazuri au avut loc în familie, trei în unităţi de învăţământ, unul în servicii rezidenţiale, iar 106, în alte locuri. Alţi 63 de copii au fost exploataţi prin muncă, iar 40, pentru comiterea de infracţiuni. Majoritatea copiilor abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi, mai precis 5.370 dintre ei, au beneficiat de consiliere psihologică, 134 de psihoterapie, 217 de alte terapii, 306 de servicii medicale, 411 de servicii educaţionale, iar 2.09 de consiliere juridică.
”Unii încă mai au concepţia că bătaia este ruptă din rai”
În anul 2011 număr total de sesizări, la DGASPC Dolj privind cazuri de abuz, neglijare, exploatare a copilului a fost de 380, din care confirmate 253. Anul acesta, numărul acestora a scăzut considerabil, şi în urma campaniilor duse de DGASPC Dolj împotriva abuzurilor in familie. Cu toate acestea, Florin Stancu, directorul DGASPC Dolj este de părere că numărul de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copilulu este mai mare în realitate, dar oamenii nu le sesizează. ”La ora actuală cazurile de acest gen la nivelul DGASPC Dolj sunt de ordinul zecilor, cred ca undeva puţin sub o sută. Dar cred că în realitate el este mult mai mare. Unii încă mai au concepţia că acolo unde dai o palmă creşte, sau că bătaia este ruptă din rai. Noi prin campaniile noastre le-am tot explicat că nu este aşa, şi numărul de abuzuri a mai scăzut. Ca de fiecare dată facem apel la oameni să sesizeze DGASPC Dolj atunci când au cunoştinţe de cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copilului. Doar împreună îi putem ajuta pe copii”, a declarat Florin Stancu, directorul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj.