Aleşii locali portocali, încurajaţi de staff-ul ARD

0
368
Constantin Dascălu

Deputatul PDL Constantin Dascălu a precizat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul Organizaţiei Judeţene, că Aliaţa pentru România şi-a constituit, sâmbătă, la Poiana Braşov, Liga Aleşilor Locali. Acesta a fost un prilej pentru conducerea partidului să transmită şi un mesaj mobilizator primarilor democrat-liberali în vederea viitoarelor alegeri parlamentare. La eveniment au participat peste 500 de aleşi locali. Dascălu a mai spus că Alianţa România Dreaptă intenţionează să organizeze o manifestaţie, cu care să-i întâmpine pe liderii europeni, la Bucureşti, la Congresul Popularilor Europeni, din 17 octombrie. „Acţiunea nu va fi îndreptată împotriva guvernului, ci este gândită ca o mişcare de solidarizare cu politicile PPE. Vor veni 8 comisari europeni şi 17 prim-miniştri”, a subliniat deputatul PDL.