Spania este pregătită să solicite ajutor financiar, Germania îi cere să aştepte

0
406

Spania este pregătită să ceară ajutor extern pentru finanţele publice de la ţările din zona euro începând chiar cu weekend-ul viitor, dar Germania a semnalat că guvernul de la Madrid ar trebui să aştepte, au declarat, pe surse, oficiali europeni. Unii parteneri din zona euro şi pieţele financiare presează Spania să ceară un program de ajutor economic care să declanşeze achiziţii de obligaţiuni de către Banca Centrală Europeană, potrivit CNBC. „Spaniolii ezită un pic, dar acum sunt gata să ceară ajutor extern”, a spus o sursă. Trei alţi oficiali europeni de nivel înalt au confirmat, pe surse, schimbarea poziţiei Spaniei. Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat că Spania ia toate măsurile potrivite pentru a-şi depăşi problemele fiscale şi nu are nevoie de sprijin financiar. Investitorii vor recunoaşte şi vor răsplăti reformele guvernului spaniol, a spus el.

Mai mulţi diplomaţi europeni şi un înalt oficial german au declarat că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, preferă să evite să ceară parlamentului, tot mai retricent să aprobe pachete de ajutor separate pentru ţări din zona euro, un vot. „Nu are sens să trimiţi în Bundestag una câte una decizii aşteptate în cazul Greciei, Ciprului şi, posibil, Spaniei. Punerea acestora la pachet are sens, din cauza conţinutului, dar şi politic”, a spus sursa germană.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au avut un schimb tensionat de replici la reuniunea din Cipru, de la mijlocul lunii septembrie, unde Schaeuble a spus omologilor săi că Berlinul nu poate trece prin parlament un pachet de ajutor pentru Spania atât de repede după aprobarea finanţării de până la 100 de miliarde de euro pentru băncile spaniole, în iulie. Întrebat despre informaţiile privind îndemnurile ca Spania să aştepte, un purtător de cuvânt al executivului german a declarat că fiecare ţară ia decizii proprii, iar Germania nu presează într-o direcţie sau alta. Un reprezentant al premierului Spaniei a afirmat că nu are cunoştinţă despre un veto al Germaniei în privinţa unei cereri de ajutor.

Cu toate astea, UE vrea să evite o nouă acutizare a crizei, prin acordarea de ajutor Spaniei înainte ca aceasta să ajungă pe marginea prăpastiei şi nu va pune condiţii grele, în afară de măsurile de austeritate anunţate deja de Spania.