Liceul Teoretic „Dimitrie Filişanu”, o bilă albă pentru învăţământul doljean

0
2186

Despre Liceul Teoretic „Dimitrie Filişanu” din Filiaşi se vorbeşte rar sau deloc. Dincolo de lipsa de mediatizare, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel. Sunt foarte mulţi elevi merituoşi care, pe timpul anului, se califică şi obţin rezultate admirabile la fazele naţionale ale olimpiadelor. Deschiderea anului şcolar a adus în atenţie şi o altă realitate cu care dascălii liceului din Filiaşi se mândresc: 62% din absolvenţi au promovat sesiunea de vară a Bacalaureatului, procentul final fiind sensibil mărit şi de sesiunea din toamnă. Directorul Ilie Pârvu, care are de coordonat o structură şcolară cu peste 1.700 de elevi, rămâne încredinţat că aceste performanţe se datorează şi dascălilor care îşi fac datoria cu prisosinţă, deşi nu puţini dintre ei sunt navetişti. 

La Liceul Teoretic „Dimitrie Filişanu” din Filiaşi învaţă 1.770 de elevi, de la clasele primare şi până la seral. Spre deosebire de alte licee din Craiova, aici numărul celor înscrişi la cursuri creşte în fiecare an. Ba chiar conducerea şcolii a fost nevoită să mai refuze unele cereri cu care au venit părinţii pe timpul vacanţei de vară. În toamnă, în preajma începerii anului şcolar, pentru că tot existau solicitări de înmatriculări noi, s-a luat decizia suplimentării claselor. „Ca să vă faceţi o idee, pot să vă spun că în acest an avem numai pentru a IX-a un număr de 13 clase. Cred că e un record în tot judeţul. Noi ne-am asumat efortul coordonării, pentru că nu am dorit să lăsăm pe nimeni pe dinafară”, spune directorul Ilie Pârvu. Elevii liceului vin din trei judeţe – Dolj, Gorj şi Mehedinţi. Fiind considerat un liceu cu profesori buni, dovadă şi procentul de promovabilitate mare obţinut la Bacalaureatul de anul acesta – 62%, părinţii îşi orientează copiii către această unitate de învăţământ, în ciuda distanţelor mari pe care aceştia trebuie să le parcurgă. Se întâmplă ca şcolarii să vină din Târgu Jiu, Târgu Cărbuneşti şi chiar Craiova, deşi ar avea de optat pentru mai multe oferte educaţionale.

Specializările tehnice, la mare căutare

Liceul din Filiaşi este căutat, în mod deosebit, pentru specializările cu profil tehnic. Pe lângă cele trei clase de la profilul teoretic (Matematică-Informatică, Filologie şi Ştiinţe reale), unitatea de învăţământ dispune de o paletă vastă de specializări: Mecanică, Electronică şi Automatică, Resurse naturale şi Protecţia mediului, Construcţii şi lucrări publice, Comerţ, Turism şi Alimentaţie. La acestea se adaugă trei clase de Seral şi o clasă – an de completare. „Avem şi  clase de învăţământ la a doua şansă. Este vorba de cei care au abandonat, la un moment dat, şcoala şi vor să-şi asigure minimum de zece clase. Bineînţeles, dacă doresc, pot să continue la Seral, cu susţinerea examenului de Bacalaureat, la final”. Liceul dispune şi de clase mai mici – patru clase pentru învăţământul primar şi patru pentru învăţământul gimnazial. ”Este foarte greu să coordonezi atâtea clase, cu profiluri atât de diverse. Dar reuşim să o scoatem la capăt şi datorită profesorilor pe care îi avem. Deşi mulţi sunt navetişti, peste 65% din cele 116 cadre didactice, au rămas la noi. S-au obişnuit cu şcoala, au vechime şi chiar este o atmosferă bună de lucru la noi în liceu”, mai spune directorul.

Facilităţi pentru navetişti

Conducerea şcolii consideră că reuşeşte să atragă în fiecare an tot mai mulţi elevi pentru că acordă atenţie problemelor întâmpinate de aceştia. Una dintre ele este legată de transport. „Am vorbit cu mai multe firme de transport care trec prin comunele de domiciliu ale elevilor şi le-am rugat să îi ia şi pe copiii noştri pe baza unui abonament lunar, urmând ca noi să le decontăm cheltuielile. Sunt 70-80 de elevi care vin din Gorj şi Mehedinţi și care au nevoie de transport. Ne-a ajutat şi Primăria, care a fost întotdeauna receptivă la solicitările noastre, reuşind să ne asigure o subvenţie de aproape 70-80% din preţul transportului. La fel am procedat şi pentru profesori, care niciodată nu au avut probleme cu decontările, cei mai mulţi dintre ei fiind din Craiova”. Directorul spune că şcoala a arătat înţelegere pentru profesorii navetişti şi în privinţa orarului, orele de curs fiind aşezate astfel încât cadrele didactice să poată ajunge acasă fără probleme. Acest lucru se întâmplă mai ales iarna, când ultima serie de elevi termină cursurile la ora 19.30, afară fiind deja întuneric.

Fizica, o materie care adună diplome

Unul dintre cele mai bine echipate laboratoare este cel de Fizică. Într-o pauză, l-am găsit pe profesorul Ion Bebu aplecat asupra unui dispozitiv la masa sa de lucru. Făcea ultimele pregătiri pentru cursul pe care urma să-l înceapă. „Am aici cel mai important instrument din laborator. Este o interfaţă care ne ajută să studiem legile mişcării”, începe profesorul, explicând, în termeni ştiinţifici, tot parcursul fenomenului fizic. Mişcându-se printre aparatele experiementale, cu diferite forme, cifre şi cabluri, dascălul îşi găseşte cu greu cuvintele pentru a explica de ce anume îi place Fizica. „Pur şi simplu îmi place. E un domeniu în care tot timpul ai ceva de învăţat”. Pe pereţii laboratorului sunt tot felul de grafice care, pentru profesor, înseamnă tot atâtea participări la concursuri naţionale şi internaţionale. Unul dintre ele este macheta unui „tub sonor”. „Am participat cu acest experiment la o conferinţă internaţională, ce a avut loc în Iaşi. Am fost apreciat şi am luat diplomă”, spune profesorul, prezentând montajul de metal care stă expus pe o etajeră la intrarea în laborator.

Un fost elev al liceului a ajuns doctorand în Olanda

Cea mai mare satisfacţie pentru profesorul Ion Bebu sunt câţiva dintre elevii care au reuşit să pătrundă tainele acestei discipline. „Fizica este o materie grea, dar, dacă ştii să le-o prezinţi copiilor într-un mod aplicat, se şi pot îndrăgosti de ea. Este cazul unui fost elev al meu care a ajuns să studieze în Olanda această disciplină. Acum lucrează la un laborator de cercetare din Groningen”. De sub un teanc de reviste de specialitate, profesorul scoate o carte. Este lucrarea de doctorat a fostului său elev, Dan Crânguş, care a ţinut să aşeze pe prima pagină şi câteva cuvinte, dedicate dascălului său: „Cu multe mulţumiri dascălului care mi-a ghidat primii paşi pe acest drum”. Şi acum Ion Bebu merge cu echipajele de elevi la concursurile de Fizică aplicată, reuşind să se întoarcă, de fiecare dată, cu câte o diplomă. Ultima dată au reuşit să obţină Premiul I la Concursul de Fizică aplicată ”Radu Vişan”,  grupul fiind format din elevii Gofiţă Delia Ştefania, Dumitraşcu Natalia şi Alexandru Bobîlcă.

Laboratoare şi ateliere pentru mai multe discipline tehnice

Laboratoarele liceului din Filiaşi se remarcă, în primul rând, prin curăţenia şi ordinea pe care profesorii le menţin aici. La cabinetul de Biologie, microscoapele sunt aproape noi şi aşteptau să fie puse pe pupitrele elevilor pentru studiu. Alături, în laboratorul de Chimie, se pregătise sticlăria pentru a fi prezentată şcolarilor. „Avem destul de mulţi elevi care se pregătesc pentru Medicină, după cum am avut şi foarte mulţi care au reuşit să intre în anii precedenţi. Şi chiar unii dintre ei au obţinut nota 10 la admitere”, spune, cu mândrie, laborantul Viorica Pătraşcu.

Cei care vin la Liceul „Dimitrie Filişanu” pentru a învăţa o meserie au la dispoziţie ateliere dotate cu aparatură specifică. „Ultima dată, am reuşit să achiziţionăm un fierăstrău electric şi o maşină de filetat cu fonduri Phare”, spune directorul, conducându-ne într-unul dintre aceste ateliere. La bancurile de lucru, elevi au, printre altele, menghine şi truse cu scule. Aici se pregătesc viitori instalatori ai reţelelor de gaze, instalatorii tehnico-sanitari, lucrătorii în construcţii, lăcătuşii şi mecanicii. „Meseriile acestea încep să fie căutate pentru că, pe piaţa muncii, sunt tot felul de oferte. Mai ales în străinătate se caută profesionişti şi aceştia se pregătesc la noi”.

O bibliotecă cu 23.000 de volume

Într-o pauză dintre seriile de cursuri, în sala de lectură a bibliotecii studiază trei eleve. Simona Călin şi surorile Ramona şi Mihaela Gherghinoiu citesc din opera lui I.L Caragiale, lectură obligatorie pentru ora de Română. „E plăcut la sala de lectură. Aş vrea să am şi eu o bibliotecă acasă, dar nu-mi permit. Aici sunt foarte multe cărţi şi mi-am propus să citesc cât mai multe, în special literatură română”, spune Mihaela, cu glas timid. Biblioteca liceului numără 23.000 de volume din mai multe domenii. „Avem cărţi foarte valoroase, îndeosebi din domeniile tehnice. Sunt cărţi pe care alte biblioteci mai mari nu le au. Ele au fost cumpărate la vremea respectivă, iar noi le-am întreţinut şi le avem şi astăzi”, spune bibliotecara Eugenia Bărbuleanu. Unele dintre cele mai consultate volume sunt dicţionarele, pe care, potrivit regulamentului, elevii nu le pot împrumuta. „Dar ei vin şi îşi caută cuvintele pe care nu le înţeleg şi îşi trec în caiete semnificaţia lor. La fel de mult se studiază enciclopediile şi cărţile care ajută la aprofundarea limbilor străine”. Biblioteca liceului are o colaborare bună cu Biblioteca Orăşenească din Filiaşi, cu care organizează diverse evenimente ce au ca scop promovarea lecturii.

Liceul are performanţe în mai multe ramuri sportive

Dacă în alte şcoli disciplina Educaţie fizică este trecută în orar fără ca să se respecte, la liceul din Filiaşi sportul se face la nivel de performanţă. Unitatea şcolară are o sală de sport acoperită şi două terenuri în aer liber, dintre care unul sintetic şi altul cu zgură, pe care elevii se antrenează. Sportul de top din ultimii doi ani este fotbalul pe teren redus. Echipa de băieţi a şcolii, antrenată de profesorul Daniel Dănănău, a ajuns să obţină mai multe premii, ultima dată clasându-se pe podium la faza judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. «Ca performanţă şi ca talente descoperite, suntem pe locul al III-a după Şcoala de Fotbal „Gică Popescu” şi Liceul Energetic», spune profesorul de Educație fizică și sport. Liceul se mândreşte însă cu performanţe obţinute şi în alte discipline sportive, de-a lungul timpului. Eleva Maria Hantea s-a impus în concursurile de şah, aducând premii liceului în 2011. Elevul Cătălin Tănăsie a făcut performanţă la tenis de masă, această disciplină fiind, până nu demult, punctul forte al liceului.

Luiza Rădoi şi Camelia Tereghe, două eleve model

Luiza Rădoi este elevă în clasa a XII-a A şi se pregăteşte pentru admiterea la Medicină. Pentru ea, care are note bune la mai toate disciplinele, nici nu se pune problema promovării Bacalaureatului, ţinta fiind încă de pe acum facultatea. „M-am orientat spre Medicină pentru că şi mama mea lucrează într-un spital. Contrar a ceea ce se spune, mi se pare o profesie frumoasă, mai ales că eu doresc să mă specializez în Chirurgie cardiologică”, spune Luiza. Deşi gândurile se îndreaptă spre ceea ce o aşteaptă în vară, nu poate să nu-şi mărturisească nostalgia că se desparte de anii frumoşi de liceu. „Mi-a plăcut şi liceul, şi colegii, şi domnii profesori. La început am considerat că sunt un pic prea exigenţi cu noi, că participăm la multe olimpiade în cursul anului, dar acum mi-am dat seama cât de mult mă ajută acest ritm de studiu”. Şi colega sa de bancă, Camelia Tereghe, este o elevă cu rezultate bune la învăţătură care se îndreaptă tot spre Universitatea de Medicină din Craiova, dar la specializarea Tehnică dentară. Acestea sunt doar două exemple de elevi care au reuşit să obţină performanţă şi care se pregătesc să părăsească liceul pentru facultăţi bune, la care, cu siguranţă, au „paşaportul” de intrare asigurat.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU