Pe fondul unor dosare sensibile, Hollande şi Merkel celebrează prietenia franco-germană

0
364

Sub un cer înnourat, cancelarul german şi preşedintele francez au rostit alocuţiuni sâmbătă, 22 septembrie a.c., în curtea unuia dintre cele mai mari palate în stil baroc din Germania – Ludwigsburg – în faţa unei asistenţe formate din politicieni, tineri numeroşi, dar şi cetăţeni adunaţi la sărbătoarea populară. Întâlnirea a fost prilejuită de împlinirea a 50 de ani de la discursul generalului de Gaulle în faţa tineretului german. „Vive la jounesse franco-allemande, vive la jeunesse europeenne”, a clamat cancelarul german, Angela Merkel, în cursul unui discurs în germană. „Noi, europenii, suntem uniţi pentru fericirea noastră”, a insistat în două rânduri cancelarul, aplaudat îndelung de asistenţă. Ea a reamintit că la vremea discursului generalului de Gaulle avea 8 ani, trăia în RDG, în spatele cortinei de fier, la numai un an după construcţia zidului. „La acel moment era de neimaginat să cred că voi fi, într-o bună zi, aici”. Francois Hollande s-a adresat în germană tinerilor şi la sfârşit în franceză. „Rolul vostru este de a da realitate visului european şi de a-i da un viitor. Trăiască prietenia franco-germană. (…) Răspunsul la criză are un singur nume: Europa. Care va învinge criza”. Cei doi lideri s-au descris drept „motorul Europei” şi s-au întâlnit apoi pentru un dejun şi o conferinţă de presă comună. Discuţiile „bune” şi „amicale”, potrivit expresiilor Angelei Merkel, au cuprins abordarea crizei datoriilor zonei euro, dar, de asemenea, dosarele viitoarei puteri de supervizare bancară, BCE, şi fuziunea EADS-BAE. După raportul din iunie al Consiliului European privind uniunea economică şi monetară, BCE ar urma să deţină noi atribuţii. Cine vor fi membrii uniunii bancare, dacă doar cei 17 (n.r. – membrii zonei euro) sau cei 27, încă nu e stabilit, dar s-ar putea decide la apropiatul Consiliu European. Franţa şi Germania sunt cei mai mari contributori la fondul de scutire al ţărilor în dificultate din zona euro (de la 27% la 20%), care face obiectul intenselor dezbateri politice. În dosarul EADS-BAE, liderii celor două ţări au spus că „nu au luat decizia”, „chiar dacă ştiu că trebuie dat un răspuns cât mai apropiat antreprizelor”. Dar detaliile nu ar trebui dezbătute public, ci doar menţinerea locurilor de muncă, a spus cancelarul, reiterând că EADS este un bun exemplu de cooperare franco-germană. „În privinţa EADS-BAE, noi, Franţa şi Germania, suntem decişi să acţionăm împreună, deoarece este o problemă a Europei, dar şi a celor două ţări, având în vedere componenţa capitalului acestei antreprize” a declarat Francois Hollande. În ceea ce priveşte supervizarea bancară în UE, Angela Merkel şi Francois Hollande şi-au reafirmat diferenţele de abordare. „Cu cât mai repede, cu atât mai bine” a spus preşedintele francez. „Timpul va decide”, a spus cancelarul german. Franţa, în conformitate cu Comisia Europeană, doreşte să încredinţeze Băncii Centrale Europene (BCE) supervizarea a 6.000 de bănci din zona euro, dar Berlinul preferă să limiteze acest număr. Un alt motiv de discordie este acela că Franţa ar prefera ca europenii să se doteze cu Mecanismul European de Stabilitate (MES) din ianuarie 2013, în timp ce Germania doreşte devansarea termenului. Hollande, a cărui popularitate a scăzut în sondaje, a cerut sâmbătă, în timpul conferinţei de presă a Angelei Merkel, care a crescut la sfârşitul mandatului, o explicaţie. „Eu nu fac deloc senzaţie la sfârşitul mandatului meu. Acţiunile noastre politice nu sunt ghidate după sondaje. Am cunoscut suişuri şi coborâri în sondaje”, a spus cancelarul.