Pentru că au avut mai multe accidente de circulaţie, din fericire uşoare, în care victime au fost pietoni care traversau strada neregulamentar, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au organizat, ieri, o acţiune pe principalele artere de circulaţie din municipiu, pentru prevenirea şi combaterea traversărilor neregulamentare. Culmea este că, aşa cum au constatat poliţiştii de-a lungul timpului, cele mai multe persoane care traversează neregulamentar şi ajung să fie accidentate sunt bătrânii. Acest lucru a fost dovedit, din nou, la acţiunea de ieri, cea mai mare parte a celor prinşi încercând să treacă strada prin alte locuri decât cele amenajate corespunzător fiind persoane cu vârste de peste 50 de ani. Mulţi dintre ei au dat vina pe aleile amenajate de Primărie peste spaţiile verzi care despart sensurile de mers ale bulevardelor, spunând că sunt făcute pentru pietoni, aşa că le folosesc, în ciuda faptului că nu există marcaj rutier pe şosea. Astfel, pe bulevardul “1 Mai” din Craiova, în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unde a acţionat unul dintre echipaje, în mai puţin de 15 minute au fost depistaţi cinci pietoni traversând strada neregulamentar, trei dintre ei fiind pensionari, iar cel mai în vârstă avea 86 de ani şi a recunoscut, senin, că a greşit.
“Acţiunea s-a desfăşurat în intervalul orar 10.00 – 12.00, perioadă în care poliţiştii Biroului Rutier Craiova au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale, valoare totală a amenzilor fiind de 2.020 lei. Nu mai puţin de 31 de sancţiuni au fost aplicate pietonilor care au traversat strada neregulamentar, în cea mai mare parte fiind vorba despre persoane cu vârsta de peste 50 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, agent Amelia Căprărin.