La 15 octombrie, va fi lansat apelul public de proiecte pentru izolarea termică a blocurilor de locuinţe

0
368

Guvernul Ponta a aprobat informarea întocmită de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului referitoare la creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe. MDRT, prin Autoritatea de Management Programul Operaţional Regional, a efectuat demersuri pentru introducerea unui nou domeniu major de intervenţie „Sprijinirea investiţiilor în eficienţă energetică a blocurilor de locuinţe”, în cadrul Axei Prioritare 1 a Programului Operaţional Regional 2007-2013 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor”. În conformitate cu această modificare se va aplica o schemă de finanţare prin care blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990 în care locuiesc categorii sociale vulnerabile vor fi reabilitate pentru creşterea eficienţei energetice. La 15 octombrie 2012 va fi lansat apelul public de proiecte, beneficiarii fiind unităţile administrativ-teritoriale – municipii, reşedinţe de judeţ.

În şedinţa de Guvern de miercuri, 19 septembrie a.c., pe ordinea de zi, din partea Ministerului Dezvoltării a fost şi o informare cu privire la lansarea, în 15 octombrie a apelului public de proiecte pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe. Ministerul Dezvoltării, prin Autoritatea de Management, a făcut demersuri pentru modificarea Programului Operaţional Regional, astfel încât a reuşit introducerea unui nou domeniu major de intervenţie pentru sprijinirea investiţiilor în acest domeniu. „E un proiect foarte important, care s-a lucrat în ultimele şase luni. Acest domeniu de intervenţie, practic, este un proiect pilot, pentru că datorită actualului exerciţiu financiar, care se termină în 2013 – un exerciţiu important – am stabilit că beneficiarii eligibili ai acestei finanţări sunt unităţile administrative teritoriale, autorităţile administraţiilor publice locale, municipiile reşedinţă de judeţ, pe de-o parte, şi cele şase sectoare ale Bucureştiului. Practic, dacă acest proiect-pilot va fi de succes, această axă va fi reintrodusă în perioada de investiţie 2014-2020. Elementele cheie care s-au convenit cu Comisia Europeană pentru a putea finanţa acest proiect ţine, în primul rând, ca investiţia ţintă să fie către blocurile construite între 1950 şi 1990, în care domiciliază categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse. Totalul bugetului pe care îl avem la dispoziţie pe care îl avem pentru acest program este 304 milioane de euro, din care 150 de milioane din Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi 154 de milioane din contribuţia naţională – e vorba de bugetul de stat, e vorba de bugetul autorităţilor locale şi, totodată, foarte important, la solicitarea Comisiei Europene, asociaţiile de proprietari, adică a beneficiarilor”, a declarat ministrul MDRT, Eduard Hellvig.

Contribuţia asociaţiilor de locatari între 10 şi 30 %

Ratele de cofinanţare aplicate sunt următoarele: 60% provin de la fondurile europene de dezvoltare regională şi de la bugetul de stat, iar 40% va veni de la autoritatea locală şi de la asociaţiile de proprietari. Cei 40% de finanţare de la autoritatea publică locală şi a asociaţilor de proprietari sunt împărţiţi pe trei categorii, astfel încât în cazul în care mai mult de jumătate din proprietari din clădire au un venit mediu lunar pe familie sub 150 de euro, contribuţia asociaţiei de locatari să fie doar de 10%, iar contribuţia autorităţilor locale să fie de 30%. „În cazul în care mai mult de jumătate din proprietarii din clădiri au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 350 de euro, contribuţia asociaţiei de locatari va fi de 20%, iar contribuţia autorităţii publice va fi de 20%. Şi, în fine, acolo unde asociaţiile de locatari au un venit mediu net de 500 de euro, contribuţia asociaţiei va fi de 30%, iar contribuţia autorităţii locale va fi de 10%”, a mai declarat Eduard Hellvig.