A avariat patru maşini pe “Calea Bucureşti”

0
413

Un spectaculos accident de circulaţie s-a petrecut duminică seara, în Craiova, patru maşini fiind avariate de un şofer vitezoman. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, Eugen Ionele, de 24 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un Ford Mondeo pe “Calea Bucureşti” din municipiu, dinpre Rotonda către Universitate, aproape de Piaţa Centrală a pierdut controlul direcţiei şi a acroşat patru autoturisme parcate pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului, Fordul condus de tânărul craiovean a fost proiectat peste scuar, pe celălalt sens de mers, unde a fost evitat în ultima clipă de şoferul unui autobuz. În urma accidentului au fost avariate o Skoda Octavia, un Chevrolet, un Opel Astra şi un Fiat, plus Fordul condus de Eugen Ionele şi, din fericire, nici o persoană nu a fost rănită. Poliţiştii de la Rutieră care au ajuns la faţa locului au stabilit că reponsabil de producerea accidentului este Eugen Ionele, care conducea cu viteză excesivă, astfel că l-au amendat cu 400 lei. În plus, acesta va trebui să achite şi contravaloarea reparaţiilor autoturismelor avariate.