Cei zece membri ai trupei de teatru „Cutezătorii” din cadrul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova au fost invitaţi să participe la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Krastyo Pishurka” de la Lom (Bulgaria), care se va desfăşura în perioada 24-28 septembrie. Actorii – craioveni de vârsta a treia, participanţi la proiectul „Clubul pensionarilor” – vor ieşi la rampă peste exact o săptămână, cu spectacolul „A murit Bubi”, adaptare după Tudor Muşatescu, cu care până acum s-au bucurat de un deosebit succes.
„Cutezătorii” s-au „născut” graţie proiectului „Clubul pensionarilor – Forever Young”, derulat de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” începând cu luna mai a anului trecut. Acesta a constat în cursuri de calculatoare, de învăţarea limbii engleze, un club de lectură şi constituirea unei trupe de teatru de amatori, dându-le posibilitatea celor de vârsta a treia să petreacă în mod plăcut câteva ore şi să socializeze. Cele opt persoane care s-au înscris la clubul de teatru au format în scurt timp o echipă, cu care bibliotecara Liana Resteanu a lucrat ca un veritabil regizor.
Deşi munca nu a fost deloc uşoară, repetiţiile desfăşurându-se de două-trei ori pe săptămână, s-au implicat emoţional şi şi-au luat rolurile în serios. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Astfel, trupa „Cutezătorii” a reuşit să creeze spectacolul „Gaiţele”, o adaptare după piesa lui Al. Kiriţescu cu care s-a prezentat la Noaptea Bibliotecilor, pe 1 octombrie 2011, în Sala „Nicolae Romanescu” a Bibliotecii Judeţene. Succesul obţinut a avut ecou în rândul colegilor bibliotecari din ţară, astfel că, o lună mai târziu, trupa a fost invitată să susţină un nou spectacol la Conferinţa Asociaţiei Bibliotecarilor desfăşurată la Braşov.
Încurajaţi de aprecierile publicului şi câştigând încă doi membri, „Cutezătorii” au pregătit încă un spectacol de comedie: „A murit Bubi”, o adaptare după Tudor Muşatescu. După câteva reprezentaţii la sediul Bibliotecii „Aman” şi în judeţ, au primit, de curând, invitaţia Primăriei şi Casei de Cultură din Lom (Bulgaria) de a participa la Festivalul Internaţional de Teatru „Krastyo Pishurka”.
«Nu întâmplător oraşul Lom, important port la Dunăre, este gazda festivalului, aici desfăşurându-se primele spectacole de teatru din Bulgaria. Suntem convinşi că trupa „Cutezătorii” va reprezenta cu brio oraşul Craiova şi România. Îi dorim succes şi îi aşteptăm pe inimoşii noştri actori să se întoarcă acasă cu un meritat coş plin de roadele muncii făcute cu pasiune şi dăruire», a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene.