Bulgaria şi România sunt victimele jocurilor politice din Olanda

0
372
Simeon Djankov

Bulgaria şi-a „pierdut răbdarea” cu Olanda în privinţa opoziţiei acesteia faţă de aderarea Sofiei la spaţiul Schengen, a declarat vicepremierul bulgar, Simeon Djankov, care este şi ministru al Finanţelor, pentru cotidianul olandez „De Telegraaf”, relatează Novinite.com, citat de Mediafax. „Olanda schimbă regulile jocului din motive electorale”, a declarat Djankov pentru cotidianul olandez, referindu-se la faptul că politica internă olandeză a jucat un rol important în decizia Guvernului de la Haga de a se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen, în septembrie 2011. „Bulgaria şi România sunt victimele jocurilor politice din Olanda. Populismul şi naţionalismul predomină, iar noi suntem privaţi de şansa noastră corectă”, a declarat ministrul bulgar, adăugând că speră să vadă o revizuire a poziţiei Olandei faţă de aderarea la Schengen la reuniunea miniştrilor europeni de Interne din octombrie. Comentariile lui Djankov au loc la o zi după ce s-a anunţat că întâlnirea Consiliului european pentru Justiţie şi Afaceri Interne, programată pentru 19-20 septembrie, la care ar fi trebuit să fie abordată problema aderării României şi Bulgariei la Schengen, a fost amânată pentru octombrie. „Este timpul ca Olanda să înţeleagă … Alte ţări membre UE recunosc (progresele Bulgariei), dar voi nu. Pur şi simplu nu este corect”, a declarat Djankov.