Logica şuie a judecătoarei CCR Iulia Motoc

Judecătoarea Iulia Motoc (foto) de la Curtea Constituţională a acordat, deunăzi, un interviu pentru „Adevărul”, emanând propriile puncte de vedere post-referendum. Nimic nu o recomandă pe Iulia Motoc drept depozitara unui zăcământ inepuizabil de cunoştinţe în materie, dar în compania în care se află şi a şi votat nu are motive de inhibare. Fără a conţine ceva deosebit, în afara unor banalităţi jenante, dacă nu descalificante, tezele constituţionale ale Iuliei Motoc par însuşite din biroul lui Augustin Zegrean sau cel al Aspaziei Cojocaru, dacă nu cumva cel al lui Petre Lăzăroiu, când cel al lui Mircea Ştefan Minea este închis. De altfel, a şi uitat oferta cărui partid parlamentar este în CCR şi amnezia nu e deloc un semn bun. E drept, uneori, aspect irelevant. Şi susţine Iulia Motoc: „În momentul în care se ajunge la invalidarea suspendării, ar trebui ca, la rândul lui, Parlamentul, care se vede informat, să fie dizolvat. Este absurd ca o majoritate parlamentară, în orice moment, să poată decide suspendarea preşedintelui, în ciuda avizului Curţii, care nu a constatat fapte grave de încălcare a Constituţiei. Acest lucru duce, practic, la o imposibilitate a coabitării”. Trecem peste exprimarea deloc îngrijită stilistic, prin folosirea abuzivă a pronumelui relativ „care”, pentru a ajunge mai repede la logica şuie a judecătoarei Iulia Motoc în materie constituţională. Şi vom cita din prof. univ. dr. Ştefan Deaconu, până recent consilier prezidenţial, autorul unui comentariu de referinţă asupra art. 95 din Constituţia României: „Din analiza textelor constituţionale se poate observa că, în cazul în care Parlamentul abuzează în dreptul său de a-l suspenda pe preşedinte şi electoratul dezaprobă prin vot acţiunea, Parlamentul nu mai are nici un fel de legitimitate. În mod normal, conform regulilor democratice, în cazul în care preşedintele statului revine în funcţie prin votul popular, după suspendarea de către Parlament, corpul legiuitor ar trebui dizolvat şi organizate alegeri anticipate. Susţinem acest punct de vedere deoarece Parlamentul trebuie să reprezinte voinţa poporului, ori dacă aceasta este de menţinere în funcţie a şefului statului, înseamnă că Parlamentul nu mai reprezintă voinţa necesară şi el trebuie dizolvat şi organizate alegeri pentru un nou Parlament, care să primească o legitimitate populară” („Constituţia României – comentarii pe articole”, Ed. C.H. Beck, 2008). Interviul acordat „Adevărul” de judecătorul CCR Iulia Motoc îi face acesteia mai de grabă un imens deserviciu: pe de o parte o prezintă ca limitată în logica juridică, ceea ce o împiedică să elaboreze raţionamente constituţionale de luat în seamă, iar pe de altă parte, exprimarea rigidă, constipată, neîngrijită, o poziţionează inadecvat în rândul constituţionaliştilor veritabili. Dacă nu cumva chiar aidoma unui chibiţ care votează ceea ce i se cere. Oricum, dacă n-a înţeles nimic din sensul votului copleşitor al celor 8,5 milioane de români la referendumul din 29 iulie a.c. înseamnă că arde gazul de pomană pe la CCR. Pe un salariu nemeritat. Şi o nedumerire în privinţa folosirii sintagmei „fapte grave” de încălcare a Constituţiei. Cunoaşte judecătoarea CCR Iulia Motoc „fapte mai puţin grave de încălcare a Constituţiei” sau suntem în faţa unei situaţii care nu admite gradele de comparaţie. Discuţia e mai veche şi oricum nu o va limpezi lirica judecătoare, fiindcă am văzut-o bântuită şi de asemenea efuziuni pe blogul personal, când nu-i lecturează pe Adam Michnik („Mărturisirile unui disident convertit”, Ed. „Polirom”, 2009) şi Francois Fures („Trecutul unei iluzii”, Ed. „Humanitas”, 1996). Din care oricum nu înţelege mare lucru. Şi nu e un semn bun. Cum Iulia Motoc lasă impresia că se doreşte mai profundă şi mai elevată decât Augustin Zegrean şi Petre Lăzăroiu, pe Aspazia Cojocaru n-o mai luăm în seamă, n-avem de ce să fim trişti, când trebuie să fim descumpăniţi, dacă nu lipsiţi de azimut.