Ford a prezentat noua strategie pentru Europa

0
480

Grupul american Ford Motor Co., care deţine fabrica de automobile de la Craiova, a prezentat, ieri, noul plan strategic pentru Europa, anunţând introducerea mai multor noi modele pe continent în următorii doi ani, în paralel cu reducerea pierderilor din regiune. Conducerea Ford a prezentat noile automobile la conferinţa de la Amsterdam, în faţa a 2.500 de dealeri, invitaţi şi reporteri. Grupul american a înregistrat în trimestrul al doilea pierderi de 404 milioane de dolari în Europa şi a anunţat că va rămâne cu deficit şi în a doua jumătate a anului.

Noile modele Fiesta şi Kuga, din clasa compactă, vor fi produse în Europa şi vor fi disponibile pe pieţele de pe continent înainte de sfârşitul acestui an. Compania a anunţat că SUV-ul Edge şi cunoscutul model sport Mustang, produse în Americade Nord, vor deveni disponibile în următorii ani şi la dealerii din Europa. În următoarele 18 luni, Ford va lansa SUV-ul compact EcoSport, care va fi produs în Brazilia, India, China şi Tailanda.

Alte modele pregătite de Ford pentru Europa sunt o nouă variantă a sedanului Mondeo, o versiune pentru pasageri a autoutilitarei Transit Connect şi alte vehicule comerciale. Linia Mondeo va include o motorizare turbo EcoBoost de 1 litru, creat cu scopul de a reduce cât mai mult consumul de carburant. Motorul este prezent momentan numai pe autoturisme din clase mai mici, precum Focus. Clienţii din Europa vor putea opta şi pentru un model Mondeo cu propulsie hibridă.

Noul Mustang va fi lansat în 2014, reprezentanţii companiei precizând că modelul sport va avea un design “mai european” decât varianta actuală, care aminteşte de muscle-car-ul american al anilor ’60.