Fermierii doljeni cer şi anul acesta banii pentru exploataţiile de animale

0
795

Peste 550 de crescători de animale din Dolj, care au exploataţiile localizate în zonele defavorizate, au solicitat până săptămâna aceasta sprijinul specific acordat producătorilor de carne şi de lapte de vită şi bivoliţe din zonele menţionate. 

“Raportat statistic la anul 2011, când s-au înregistrat 962 de cereri pe această formă de sprijin, până la această dată avem aproximativ 555 de cereri înregistrate, ceea ce înseamnă aproximativ 60% din numărul de potenţiali beneficiari”, a precizat directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Dolj, Emil Călugăru.

În prealabil, APIA Dolj a transmis autorităţilor locale din zonele eligibile toate informaţiile utile potenţialilor beneficiari ai acestei scheme, astfel încât fermierii să poată obţine sprijinul acordat prin Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA). “Pentru fluidizarea depunerii cererilor, noi am transmis încă de la începutul perioadei de depunere programări la cele 31 de primării implicate, din comunele beneficiare de zonă defavorizată din judeţ. Procentul de cereri depuse până acum se încadrează în termenul pe care noi îl avem pentru aceastpă formă de sprijin şi sperăm ca toţi cei care au beneficiat anul trecut să depună cerere şi anul acesta”, a afirmat Emil Călugăru

Cererile, una pentru fiecare beneficiar – chiar dacă acesta deţine mai multe exploataţii – se depune la centrul judeţean APIA pe a cărui rază teritorială se află exploataţia cu cel mai mare număr de animale.

“Ajutorul specific se acordă din fonduri FEGA, sub forma unei plăţi anuale, până la data de 30 iunie a anului calendaristic următor anului solicitării. Valoarea lui se calculează annual, în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană la ultima cotaţie a lunii septembrie, care este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru un plafon maxim de 30 de milioane de euro”, explică şeful APIA din Dolj.

Cuantumul ajutorului specific se va calcula de c ătre APIA după finalizarea verificărilor, prin raportatrea plafonului maxim la efectivul de capete eligibile din toate cele trei categorii de animale eligibile, bivoliţe de lapte şi taurine din rase de carne şi metişii acestora), fără a depăşi însă 250 euro/cap de vacă de lapte,; 187,5 euro/bivoliţă de lapte şi 300 euro/cap taurine.

În cele 31 de localităţi doljene incluse pe lista zonelor defavorizate nu există nici o exploataţie de bivoliţe. Astfel încât cererile crescătorilor se referă cu precădere la exploataţiile de vaci de lapte.