Heineken: “Brewing a Better Future”

0
512

Heineken România lansează a treia ediţie a Raportului anual de Sustenabilitate, ce prezintă rezultatele companiei în atingerea obiectivelor stabilite, în cadrul Agendei de Sustenabilitate “Brewing a Better Future”, în domeniul mediului înconjurător, al societăţii şi al comunităţilor în care compania îşi desfăşoară activitatea.

“Pentru noi, Sustenabilitatea reprezintă un mod de a gândi, de a lucra şi de a interacţiona cu lumea care ne înconjoară. Sustenabilitatea face parte din ADN-ul nostru, ghidându-ne toate iniţiativele şi acţiunile. De la momentul lansării Agendei de Sustenabilitate, în 2009, ne-am îmbunătăţit constant rezultatele obţinute şi am avut o contribuţie pozitivă asupra societăţii, a mediului înconjurător şi a comunităţilor unde operăm. Cu ajutorul angajaţilor şi al partenerilor noştri, în 2011, am atins obiectivele din Agenda noastră de Sustenabilitate şi am stabilit noi obiective, mai ambiţioase, pentru anul 2012”, declară Onno Rombouts, Managing Director Heineken România.

Încurajarea şi dezvoltarea potenţialului şi aptitudinilor angajaţilor

Strategia integrată de sustenabilitate a Heineken România se concentrează în jurul a trei direcţii  strategice: „Îmbunătăţirea continuă a impactului mărcilor şi al companiei asupra mediului înconjurător”; „Investiţii în oameni şi în comunităţile în care Compania activează” şi „Contribuţia pozitivă asupra modului în care este perceput rolul berii în societate”. Raportul de Sustenabilitate face un rezumat al obiectivelor propuse pentru anul 2011 şi al rezultatelor obţinute în ceea ce priveşte principalii indicatori ai procesului de fabricare a berii, ai sistemului de distribuţie şi de comercializare a mărcilor companiei. Una dintre priorităţile Heineken România este încurajarea şi dezvoltarea potenţialului şi aptitudinilor angajaţilor săi, asigurându-se în acelaşi timp că sunt luate toate măsurile pentru a le oferi un mediu de lucru sănătos şi sigur. Printre măsurile luate pentru a reduce frecvenţa şi severitatea accidentelor de muncă se numără sesiuni de pregătire pentru angajaţii companiei, o politică de comunicare deschisă şi îmbunătăţirea permanentă a procedurilor de lucru.

„Investiţii în oameni şi în comunităţile în care compania activează”

Mai mult, pentru a susţine comunităţile locale unde îşi desfăşoară activitatea, Heineken România a lansat în 2011 programul  de responsabilitate socială “Heineken pentru Comunităţi”. Organizat sub forma unui concurs de proiecte, la care se pot înscrie ONG-uri şi instituţii publice locale, acest program are scopul de a oferi sprijin financiar unor proiecte cu impact în domeniile educaţiei, protecţiei mediului înconjurător, sănătăţii, culturii şi turismului. Heineken România a finanţat implementarea celor patru proiecte câştigătoare din Constanţa şi Miercurea-Ciuc cu 252.000 RON. Programul a continuat şi în 2012, în toate cele patru oraşe unde Heineken România are fabrici: Constanţa, Miercurea-Ciuc, Craiova şi Târgu-Mureş.

Harta naţională a serviciilor de sănătate

Raportul de Sustenabilitate prezintă, de asemenea, rezultatele pentru anul 2011 ale parteneriatului pe termen lung dintre Heineken România şi ALIAT, principala organizaţie neguvernamentală din România care oferă servicii în domeniul adicţiilor. Parteneriatul a fost continuat şi dezvoltat şi în timpul anului 2011, mesajul de promovare a consumului responsabil de alcool fiind transmis unui public mai larg, prin intermediul Caravanei Alcohelp, care a ajuns în 24 de localităţi urbane şi rurale. De asemenea, Heineken România a finanţat ALIAT pentru a realiza primul Studiu Naţional despre serviciile de sănătate publice şi private disponibile persoanelor care se confruntă cu problema consumului abuziv de alcool. Activităţile programului Alcohelp au fost completate de lansarea primei Hărţi naţionale a serviciilor de sănătate pentru persoanele cu un consum problematic de alcool şi pentru cei apropiaţi lor, un instrument interactiv care a realizat o bază de date centralizată a celor mai importante servicii de sănătate destinate persoanelor care se luptă cu problema abuzului de alcool.