Mititelu recunoaşte că nu mai poate resuscita Ştiinţa

0
413

În ziua în care Universitatea Craiova ar fi împlinit 64 de ani dacă mai existat, patronul care îngropat-o, Adrian Mititelu, a recunoscut că acţiunile sale post-mortem Ştiinţa sunt tardive, după ce echipa olteană a fost dezafiliată de FRF în iunie 2011. „Sunt dezamăgit. Nu ştiu ce să mai cred. S-au făcut 14 luni de cînd s-a săvârşit infracţiunea şi e o mare delăsare. Poate că procurorii au probleme cu referendumul, îi urmăresc pe cei ce au votat de mai multe ori. Iar dacă te cheamă Mircea Sandu, justiţia te ocoleşte. Dacă eşti prieten cu Platini, care la rândul lui e prieten cu Sarkozy, ai noroc în viaţă. Probabil trebuie să mai treacă vreo 4-5 ani ca să se facă ceva. Suntem luaţi de proşti. Sunt foarte descurajat. Jumătate din dosar noi l-am făcut, dar nu se întâmplă nimic. În această zi sînt la fel de trist ca ieri, ca şi alaltăieri, ca şi acum două luni. Este o zi în care se răsucesşte cuţitul în rană. Din păcate, nu mai pot face multe” a spus Mititelu.