Vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul pentru Justiţie Viviane Reding(foto), se află de ieri pentru două zile la Paris, unde are programate o serie de întâlniri cu membri ai Guvernului condus de Jean Marc Ayrault, pentru a discuta despre criza euro, drepturile romilor, dar şi despre drepturile fundamentale în Uniune. Într-un interviu acordat cotidianului „Le Monde”, luxemburgheza Viviane Reding face referiri exprese la România. „Noi menţinem o supraveghere atentă după teribila bătălie care s-a derulat în lunile iulie şi august. Am putea spune «halte-la» la acest tip de puci parlamentar. Am evitat ce era mai dăunător, graţie unei acţiuni determinate a numeroşi actori, inclusiv Comisia Europeană, Parlamentul şi statele europene, dar, de asemenea, Fondul Monetar Internaţional (…) Sperăm ca toţi actorii politici pot surmonta ceea ce-i desparte pentru a pregăti alegerile din octombrie. Democraţiile tinere trebuie să realizeze în scurt timp ceea ce ţările mai vechi de pe continent au acumulat în decenii”.
În privinţa aderării României la spaţiul Schengen, comisarul european a afirmat „că este la latitudinea statelor membre de a decide, în unanimitate, dacă vor deschide frontierele lor, pe baza unei analize politice. Chestiunea esenţială este dacă statul de drept român ne poate da încredere. Spaţiul Schengen nu este doar pentru funcţionarea tehnică a frontierelor, aşa cum îl evaluează Comisia. El implică, de asemenea, funcţionarea bună a justiţiei şi toate garanţiile aferente. Din partea mea nu aş fi surprinsă dacă statele vor decide să nu integreze imediat România”. Opiniile lui Viviane Reding despre România sunt induse, deformate, şi realmente răuvoitoare. Cei care s-au ocupat „cu informarea” denaturată a comisarului european pe Justiţie au făcut-o stăruitor, cu perseverenţă, dar şi cu preţul boţirii imaginii ţării. Prezenţa ei în Franţa este legată, între altele, de abordarea chestiunii romilor, după ultimele evenimente, îndelung comentate în presă. Franţa şi-a modificat strategia integrării romilor, după ce şi-a adaptat legislaţia la standardele europene. Dezmembrarea taberelor ilegale şi insalubre rămâne o problemă naţională şi nu există nici o lege europeană în acest domeniu. „Problema romilor este o problemă europeană reală şi cred că Franţa va înţelege. Ne confruntăm, în fiecare vară, cu aceleaşi întrebări”. Oarecum surprinzător, deşi în Ungaria s-au multiplicat atacurile împotriva romilor, incidente de acum cunoscute, referirile comisarului Viviane Reding au fost realmente neconcludente. Mai mult, chiar a lăudat ministrul ungar responsabil cu integrarea romilor, care a făcut o treabă grozavă, „dar este adevărat că grupurile acestei minorităţi au fost atacate”, fără a se menţiona concret de cine.