Cercetarea arheologică a dat roade în Dolj şi în campania 2012, recent încheiată. Săpăturile de pe cele trei şantiere administrate de Muzeul Olteniei – de la Răcarii de Jos (comuna Brădeşti), Cioroiu Nou (comuna Cioroiaşi) şi Desa –, susţinute financiar de autoritatea judeţeană cu 150.000 de lei, sumă dublă faţă de anii trecuţi, au scos la suprafaţă, şi în acest an, elemente noi, care contribuie la cunoaşterea mai în detaliu a unor epoci demult apuse.
Începute la 1 iunie şi încheiate pe 10 iulie, cercetările în castrul roman de la Răcarii de Jos au răspuns aşteptărilor arheologului Dorel Bondoc. Totodată, a fost realizată şi o conservare primară a ruinelor, ca şi în cazul celorlalte două şantiere dorinţa fiind de a transforma monumentele arheologice în obiective turistice. Şef de şantier şi la Cioroiu Nou – unde săpăturile au debutat pe 16 iulie şi s-au finalizat în acest week-end –, expert arheolog dr. Dorel Bondoc se declară mulţumit de „roade”. Le va prezenta, de altfel, în această lună, la două importante congrese internaţionale la care va participa – unul în Bulgaria, altul în Italia.
„Rezultatele, acum, când putem trage linie pentru 2012, sunt mai mult decât spectaculoase şi ce am reuşit să aducem anul acesta în faţa opiniei publice ar reprezenta puncte de reper pentru orice muzeu de referinţă din România”, declară şi arheologul Florin Ridiche, referindu-se la campania arheologică desfăşurată, de la sfârşitul lui iulie, timp de mai bine de o lună, la Desa.
DESA: cercetări de o importanţă deosebită în România, după 12 ani de săpături sistematice
Începute ca simple sondaje de verificare, în anul 2001, cercetările arheologice din comuna Desa au ajuns să deţină o importanţă deosebită în România, după 12 ani de săpături sistematice. La coordonarea lor ştiinţifică participă şi Universitatea din Craiova – Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei, reprezentată de prof. univ. dr. Petre Gherghe. Astfel, siturile descoperite în această localitate sunt singurele care au beneficiat de un studiu multidisciplinar complet, la nivel naţional, pe lângă cercetările arheologice propriu-zise realizându-se analize C 14, analize pedologice, antropologice, scanări geofizice. Toate acestea au dus la descoperirea, de-a lungul anilor, a unor piese unice, cum ar fi singurele spade, întregi, cunoscute în aria fostului Imperiu Roman, sau a celor mai vechi morminte de incineraţie (2200 î.Chr.) ale Epocii Bronzului din sud-estul Europei. De asemenea, au fost documentate complet riturile şi ritualurile funerare practicate aici în Prima Epocă a Fierului (800 î.Chr. – 650 î.Chr.).
În anii din urmă, fiecare campanie de cercetare desfăşurată la Desa a scos la iveală câte o nouă epocă sau cultură arheologică ori câte un ritual funerar inedit practicat. «Cu excepţia castrului roman descoperit aici, se pare că oamenii din toate perioadele preistorice sau antice identificate în cele două puncte – „Castraviţa” şi „La Ruptură” – au preferat zona pentru amenajarea propriilor cimitire în care au practicat surprinzătoare obiceiuri funerare, de neînţeles pentru mentalul nostru de secol XXI», spune arheolog dr. Florin Ridiche, totodată manager al Muzeului Olteniei.
O descoperire surprinzătoare: un mormânt de câine, cu fragmente ceramice dacice alături de schelet
În cursul acestui an au continuat să apară în punctul „Castraviţa” morminte celtice probabil aparţinătoare tribului scordiscilor, care oferă informaţii clare despre migraţia acestei populaţii în Balcani, în secolele al III-lea şi al II-lea î.Chr. «Unul dintre acestea ne-a atras atenţia în mod deosebit prin ritualul practicat. Astfel, mormântul era format dintr-un castron, printre primele exemplare lucrate cu roata olarului cunoscute la noi în ţară, în care au fost depuse oasele incinerate ale defunctului, totul fiind acoperit cu o frumoasă fructieră pusă cu gura în jos. Deasupra fructierei a fost pus un cuţitaş din fier folosit la bărbierit, ceea ce ne spune multe despre nevoile pe care acea persoană urma să le aibă pe lumea cealaltă. La alt mormânt, tot din aceeaşi epocă, a fost găsit un fragment dintr-un cuţit curb, cu tot cu teacă, cunoscut de noi sub numele de cuţit de tip sica, model preluat mai târziu şi de daci. Ca o paranteză la descrierea acestor morminte, nu excludem posibilitatea ca această populaţie celtică – identificată nu numai aici, ci şi în alte localităţi din sud-vestul Olteniei, cum ar fi Corlate, Cetate etc. –, să-şi fi adus contribuţia, alături probabil de colonişti gali aduşi tot în aceeaşi zonă de către romani, la întemeierea actualei aşezări numită Galicea Mare», explică arheologul.
O descoperire surprinzătoare făcută tot în acelaşi punct „Castraviţa”, în interiorul castrului roman, este a unui mormânt de câine. Alături de schelet au fost găsite fragmente ceramice dacice, ceea ce sugerează o atenţie deosebită la înhumarea animalului. Dr. Florin Ridiche spune că astfel de descoperiri apar numai în Moldova şi în nordul Munteniei şi aparţin carpilor, daci liberi care au locuit în acele teritorii şi de la numele cărora se presupune că vine şi denumirea munţilor Carpaţi: «Ştim că pe la mijlocul secolului al III-lea d.Chr. are loc o mare invazie a acestei populaţii în provincia romană Dacia Malvensis, Oltenia de azi, şi numai aşa se poate explica prezenţa acestui mormânt de câine la Desa. Se cunoaşte că această populaţie avea obiceiul de a sacrifica ritual câini şi iepuri, după care îi îngropau în centrul propriilor aşezări».
„S-a reuşit, anul acesta, o mai bună cunoaştere a ritualului de înmormântare practicat de romani”
În punctul „La Ruptură” au fost continuate săpăturile arheologice în cimitirul roman, datat în secolele I-III d.Chr., identificat aici în anul 2005. Astfel, datorită investiţiei făcute de Consiliul Judeţean Dolj pentru achiziţionarea unui detector de metale, s-a reuşit, anul acesta, o mai bună cunoaştere a ritualului de înmormântare practicat de romani, în sensul că la fiecare mormânt descoperit au fost identificate monede de bronz din vremea împăraţilor Hadrian şi Antoninus Pius.
«După cercetarea mai multor morminte romane, în anii 2005-2012, putem stabili un rit de înmormântare respectat cu stricteţe, prin faptul că adulţii erau incineraţi, iar copiii înhumaţi. De asemenea, am observat că la fiecare mormânt de incineraţie resturile defunctului erau depuse direct în groapă, fiind încadrate de trei ulcioare. Deasupra mormântului erau depuse opaiţe având ştampila de producător FORTIS şi CASSIUS, care vine din ateliere de producţie ce au funcţionat în provinciile romane dunărene, dar şi monede de bronz (obolul), conform obiceiului că defunctul trebuie să-l plătească pe luntraşul Charon pentru a fi trecut peste râul Styx, în lumea de dincolo, a lui Hades», mai spune arheologul Muzeului Olteniei.
Dintre toate mormintele descoperite în campania 2012 a atras atenţia cel al unui copil cu vârsta de 8-9 ani, singurul de acest gen găsit anul acesta, după cum povesteşte Florin Ridiche: «Scheletul, incomplet, era depus cu faţa în sus având mâinile întinse pe lângă corp. Pe lângă mâna stângă avea depuse trei ulcioare, un opaiţ pe genunchi şi încă două vase la picioare. În zona pieptului au fost găsite piroane de fier, dovadă că a existat şi un sicriu. Spectaculos e ce am descoperit în zona craniului: în interiorul acestuia am găsit un piron din fier al cărui vârf a străpuns calota craniană, spre exterior, iar în gură avea o monedă de bronz. Se pare că acest copil a avut parte de o moarte violentă şi tot în aceeaşi măsură i s-a asigurat o grijă deosebită la înmormântare».
Arheolog dr. Florin Ridiche: «Campania arheologică 2012 a adus date noi şi despre fortificaţia romană identificată în punctul „Castraviţa” încă din anul 2007, dar conturată mai bine în urma scanărilor geofizice realizate în anul 2011. Se pare că am descoperit un castru de aproximativ 8.000 de metri pătraţi, foarte bine conservat, care a fost locuit de maximum 150 de militari, posibil călăreţi cercetaşi, exploratores, cum erau cunoscuţi în armata romană, ce au aparţinut unităţii romane de cavalerie cunoscută sub numele de Cohors Prima Cretum Sagittariorum, staţionată pe malul sudic al Dunării, în marele oraş Ratiaria, vizavi de Desa, în localitatea Arčar din Bulgaria. Se pare că acest castru a avut un rol important într-o perioadă scurtă de timp, de 15 sau 20 de ani, din vremea împăratului Domiţian, când a fost ridicat pentru a supraveghea populaţia dacică aflată pe graniţa de-atunci a Imperiului Roman, până în vremea împăratului Traian, care l-a abandonat, rolul acestei fortificaţii dispărând odată cu includerea zonei în imperiu. Ruinele acestei fortificaţii s-au păstrat însă până la sfârşitul secolului al XIX-lea, când mai erau vizibile la suprafaţa solului».
CIOROIU NOU: descoperirile făcute din anul 2000 până în prezent, binecunoscute în istoriografia de specialitate
Săpăturile şi descoperirile arheologice mai vechi sau mai noi făcute la Cioroiu Nou de-a lungul vremii sunt binecunoscute în istoriografia de specialitate. Între edificiile romane mai importante puse în evidenţă se numără fortificaţia, aşezarea civilă, un templu, o instalaţie termală, toate însoţite de un semnificativ material arheologic, epigrafic şi sculptural.
Cercetările de-aici au scos la iveală o mare cantitate de ceramică romană lucrată la roată, o parte pictată, ceea ce face dovada existenţei unui atelier ceramic aferent aşezării. Inscripţiile şi piesele sculpturale descoperite într-un număr semnificativ denotă caracterul special al aşezării. Inscripţia pusă de Germanus, speculator al Legiunii VII Claudia Maximiniana, la care se adaugă şi un număr însemnat de cărămizi ştampilate cu numele abreviat al acestei legiuni, atestă prezenţa unui detaşament al său în cadrul unei statio, funcţională cel puţin în prima jumătate a secolului al III-lea d.Chr. Sunt numai câteva considerente care atestă la Cioroiu Nou un monument arheologic deosebit de interesant, situat într-o provincie aflată la marginea de nord-est a Imperiului Roman.
Alte două clădiri puse în evidenţă – un atelier şi, probabil, un spital
Primele cercetări la Cioroiu Nou au avut loc în 1938 şi au fost realizate de C.S. Nicolăescu-Plopşor şi Dumitru Tudor, apoi au continuat între 1959 şi 1961, împreună cu Gheorghe Popilian. Au fost reluate abia după 40 de ani, în 2000, de specialişti ai Secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei din Craiova. Campania din această vară, derulată din partea a doua a lunii iulie şi pe tot parcursul lui august, a fost una de succes, afirmă arheologul Dorel Bondoc, căruia, ca de fiecare dată, o mână de ajutor pe şantier i-au dat câţiva localnici.
«A dus la edificarea altor două clădiri, sesizate din campania anului trecut, dar acum puse în evidenţă şi conservate primar. E vorba de construcţii în manieră romană, din piatră de calcar legată cu mortar, ambele funcţionale în prima jumătate a secolului al III-lea d.Chr. Din a doua jumătate a aceluiaşi secol avem alte două clădiri cu ziduri mai subţiri şi în forme mai modeste. Inventarul prelevat este unul obişnuit – monede, ceramică, fibule –, cu precizarea că unele piese fac notă distinctă faţă de restul inventarului, sugerând o anume poziţie socială, un anume grad de dezvoltare », spune acesta. De altfel, printre cele mai importante descoperiri din acest an se numără o interesantă fibulă de argint sub formă de cal.
Aşezarea şi fortificaţia romană, în calea prăpădului carpilor din secolul al III-lea d.Chr.
Una dintre clădirile din piatră pare a fi un atelier, susţine arheologul: „Cred că este vorba nu despre o clădire particulară, ci despre una oficială. Are fundaţii de 70 cm, ori acest lucru sugerează fie un proprietar bogat, fie nişte autorităţi statale, în nici un caz un om de rând. Clădirea este multicompartimentată, camerele sunt generoase, au latura între 4,5 şi 5 m. Ar fi putut fi un atelier şi înclin spre asta întrucât am descoperit aici multe obiecte şi vase ceramice pictate, resturi de zgură, cuie, monede, fibule. Inventarul este unul obişnuit epocii romane, însă sunt unele piese care fac notă cu totul discordantă – mă refer, spre exemplu, la nişte fibule de argint, la monede într-o cantitate apreciabilă sau la nişte vase de lux”. Spre est se regăseşte o altă clădire, cu latura de nu mai puţin de 15 m. „Are o sală centrală, cu multe încăperi de jur împrejur. O astfel de arhitectură şi dispunerea ar sugera un spital. Dar nu este sigur. Prefer să fiu prudent în afirmaţii”, mai spune dr. Dorel Bondoc.
La un moment dat, explică arheologul, aceste două clădiri au fost abandonate, cel mai probabil cu prilejul invaziei carpilor din anul 247 d.Chr. „Un prăpăd s-a abătut atunci asupra întregii Dacii, iar aşezarea şi fortificaţia romană de la Cioroiu Nou nu au scăpat. Probabil, când au fugit, oamenii au luat cu ei atât cât au putut, restul este posibil să fi căzut pradă invadatorilor. Tezaure au fost găsite la Bârca, la Moţăţei, Vârtop, Galicea Mare şi în alte localităţi, numai la Cioroiu Nou nu, deci e clar că au fugit cu strânsura de-o viaţă. La Bârca sunt patru tezaure, cu câteva sute de monede, o cantitate apreciabilă… Erau, aşadar, nişte oameni înstăriţi. De altfel, există toate condiţiile pentru a fi prosperat aici – solul este foarte bun, apele sunt la tot pasul, clima este prielnică…”. Reîntoarsă după prăpădul carpic, se pare că populaţia a ridicat aici clădirile cu ziduri mai subţiri, date acum la iveală de arheolog, refolosind materialele din construcţiile anterioare. „Ca atare, viaţa romană a continuat, dar nu în aceleaşi condiţii”, adaugă Dorel Bondoc.
Rezultatele cercetărilor, făcute cunoscute la reuniuni internaţionale de specialitate din Bulgaria şi Italia
Săpăturile în situl arheologic de la Cioroiu Nou s-au încheiat în acest week-end, urmând a fi reluate în vara anului viitor. „Lăsăm în urmă, ca şi în cazul castrului de la Răcarii de Jos, un monument în stare foarte bună de conservare la nivel primar. Aşa cum spuneam şi în urmă cu câţiva ani, într-o bună zi tot ne vom plimba prin parcul arheologic de la Cioroiu Nou”, speră arheologul Muzeului Olteniei.
Rezultatele cercetărilor efectuate în această campanie vor fi prezentate de dr. Dorel Bondoc cu prilejul a două reuniuni internaţionale de specialitate la care va participa în această lună. Astfel, miercuri, 5 septembrie, se va afla la Congresul Internaţional al Frontierelor Romane, care se va desfăşura, timp de o săptămână, în Bulgaria şi care reprezintă „un bun prilej pentru schimburi de experienţă, pentru prezentarea rezultatelor obţinute pe şantierul de la Cioroiu Nou, dar şi de la Răcari”. Spre sfârşitul lunii, Dorel Bondoc va porni spre Sicilia, unde va lua parte la Congresul Internaţional al Ceramicii Romane. «Este o manifestare de elită, va veni „crema” ceramiştilor romani din Europa. Eu voi vorbi despre amforele romane de la Cioroiu Nou», a precizat acesta.
Arheolog dr. Dorel Bondoc: «Pentru a te putea transpune într-un alt timp şi alt spaţiu, ai nevoie de informaţie, de studiu, de experienţă, dar şi de imaginaţie. Trebuie, ca arheolog, în primul rând tu să înţelegi ceea ce faci, unde te afli, ce făceau cei dinainte, pentru ca apoi să poţi să transmiţi şi altora. Şi mai e nevoie de un pic de nebunie şi de foarte multă pasiune, pentru altfel nu stă nimeni la peste 40 de grade Celsius să caute cu şpaclul după diverse cioburi…».
În anul 1965, C.S. Nicolăescu-Plopşor publica o inscripţie fragmentară, după a cărei întregire editorul a conchis că la Cioroiu Nou se localizează enigmatica Malva, capitala provinciei romane Dacia Malvensis, Oltenia de azi. Un an mai târziu, Dumitru Tudor, reputat arheolog oltean, a reluat discuţia cu noi argumente. Combinând lectura inscripţiei mai sus menţionate cu o alta, acesta a propus Aquae ca nume antic al Cioroiului Nou. «Ar fi foarte important să fie Malva şi o mare satisfacţie şi pentru mine, care conduc săpăturile aici de peste zece ani. Acum, dacă va fi fost Malva sau nu… rămâne de văzut până la apariţia unei inscripţii doveditoare. Altfel, ca importanţă, Cioroiu Nou, la vremea respectivă, reprezenta cea mai importantă aşezare din sud-vestul Daciei romane, mă refer la sud-vestul Olteniei de azi, dacă vreţi un fel de Craiovă a acestei zone», spune arheolog dr. Dorel Bondoc.
