Medicii avertizează că în această perioadă cu temperaturi ce depăşesc 35 de grade Celsius riscul apariţiei unor toxiinfecţii alimentare creşte, motiv pentru care recomandă atenţie la achiziţionarea alimentelor şi la modul de preparare a acestora.
În zilele caniculare orice aliment poate deveni o sursă de infecţie în special carnea şi produsele din carne, laptele şi produse din lapte şi chiar şi legumele şi fructele dacă sunt consumate fără a fi bine spălate în prealabil. Bolile digestive grave şi toxiinfecţiile alimentare se manifestă, în general, prin febră mare, dureri abdominale şi de cap, însoţite de vărsături. În aceste condiţii, sfatul este ca, încă de la primele simptome, pacientul să se adreseze de urgenţă medicilor. Pentru a preveni îmbolnăvirea este necesară respectarea unor reguli de igienă minimale, cum ar fi spălatul pe mâini.
„Având în vedere temperaturile ridicate din această perioadă există riscul apariţiei toxinfecţiilor alimentare care pot fi provocate de consumul alimentelor alterate. Oamenii trebuie să fie atenţi la ceea ce cumpără. Să nu consume alimente alterate care sunt păstrate în condiţii improprii şi care pot să creeze adevărate drame pentru că, atunci când se cumpără un aliment, de obicei, îl consumă întreaga familie. Oamenii trebuie să fie atenţi şi la fructe şi legume în sensul că trebuie foarte bine spălate. Este o regulă elementară”, a declarat dr. Iulia Stănculescu, director medical la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dolj.
Produsele alimentare trebuie cumpărate numai din spaţii autorizate
Şi reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au lansat o serie de sfaturi pentru populaţie pentru a preveni apariţia unor probleme de sănătate. În primul rând, produsele alimentare trebuie cumpărate numai din locuri sau spaţii înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă. Odată cumpărate, produsele trebuie să fie ţinute o perioadă cât mai scurtă la temperatura camerei. Produsele decongelate nu se recongelează pentru fi preparate sau consumate ulterior.
Şapte persoane au căzut în stradă din cauza caniculei
Valul de căldură din ultimele zile i-a pus la grea încercare pe craioveni. În ultimele zile, şapte persoane au căzut pe stradă din cauza atmosferei sufocante. În aceste condiţii, autorităţile sanitare au reamintit că trebuie respectate o serie recomandări venite din partea medicilor. În primul rând, se impune adaptarea la condiţiile meteorologice prin evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11.00 şi 18.00. În perioada de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 20 de minute. Sfatul este însă acela de a evita băuturile alcoolice – inclusiv berea sau vinul –, care favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Nu sunt recomandate nici băuturile cu conţinut ridicat de cofeină – cafea şi cola – sau de zahăr, aşa cum ar fi băuturile răcoritoare carbogazoase, care sunt diuretice.
În schimb, trebuie consumate cât mai multe fructe şi legume proaspete, întrucât conţin o cantitate mare de apă. În situaţia în care locuinţa este prevăzută cu aparat de aer condiţionat, acesta trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius.
Şi angajatorii au obligaţia ca în această perioadă cu cod portocali de caniculă să asigure condiţii pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor.
De asemenea, pentru ameliorarea condiţiilor de muncă se recomandă reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite.