SC Azalis SRL : De la o idee de afacere la o firmă de succes

0
2957
Cristian Berceanu

O firmă de succes este aceea care are o cultură organizaţională puternică şi care prevede mecanisme specifice de adaptare la ritmul alert al schimbărilor, prin implicarea întregului personal, prin încrederea angajaţilor în succesul companiei şi printr-un proces continuu de armonizare a obiectivelor organizaţionale cu cele ale angajaţilor. Cei mai mulţi întreprinzători caută o idee de afaceri genială, nemaivăzută şi nemaiîntâlnită… De fapt ideea valorează mai puţin decât modul în care este pusă în practică: sunt idei… „normale”, dar care bine aplicate devin un business genial şi, desigur, reciproca este şi ea adevărată. La această concluzie am ajuns după o discuţie la obiect cu Cristian Berceanu, patronul companiei SC Azalis SRL, firmă care este pe piaţa carburanţilor din 2002, şi care cu modestie ne-a explicat că societatea pe care o administrează de mai bine de zece ani de zile, a înregistrat anul trecut, o cifră de afaceri de peste 15 milioane de euro. Iar acest lucru nu este de neglijat…

Chiar dacă în ultimii doi-trei ani mii de firme au fost nevoite să îşi închidă activitatea, compania dumneavoastră a avut succes, dar şi profit. Vă rog să vă descrieţi pe scurt business-ul, de unde aţi pornit şi unde vă aflaţi astăzi.

SC Azalis SRL a fost înfiinţată în 2002 şi am început atunci cu activitatea de  comerţ cu produse petroliere, ulterior, am  făcut şi o staţie de benzină-motorină la Băileşti. Dar principala activitate a companiei noastre este acum distribuţia de gaz lichefiat şi am ajuns la 45 de staţii de GPL, instalate în mai multe judeţe din ţară. Am pătruns cu aceste staţii GPL şi în judeţele limitrofe cum ar fi în Argeş, Gorj, Olt, Mehedinţi, Vâlcea, Teleorman, dar cele mai multe sunt în Craiova şi în Dolj. Aceste staţii, unele din ele sunt punctele noastre proprii, altele sunt într-un regim de parteneriat cu alte firme. Acest parteneriat constând în faptul că noi le dăm skidurile, şi anume, utilajele, cu care vând gpl într-un regim de comodat, asigurându-le ulterior şi gazul. Noi le percepem astfel partenerilor  un comision  la fiecare litru de gaz pe care-l comercializează.

Aţi avut la momentul 2004, adică la începutul afacerii concurenţă pe piaţă? Cum aţi pătruns şi cum vă descurcaţi astăzi cu concurenţa ?

În 2004, când noi am intrat în această afacere, mai erau deja pe piaţă câteva firme. Aşadar, nu noi am spart gheaţa, în sensul că nu noi am fost primii care am deschis un astfel de business. Chiar dacă la momentul acela nu se putea vorbi de concurenţă acerbă, ulterior, concurenţa a devenit una acerbă. Vorbim de momentul de după 2004, adică …2005, 2006, şi chiar şi astăzi, avem o concurenţă destul de mare pe piaţă.

„Orice comandă reuşim  să o onorăm rapid, în cel mult 24 de ore”

Între timp Azalis a devenit un brand pe piaţa de profil. Cum v-aţi menţinut în top ? Care este secretul business-ului dumneavoastră ?

Da, sper să fie un brand şi să rămânem aşa. Cum am ajuns în top …În primul rând prin volumul investitiţilor, făcute în permanenţă în aceste utilaje. Pe de altă parte am asigurat service pentru utilajele date în regim de comodat partenerilor noştri. Putem vorbi de un service permanent şi de calitate, aceste utilaje fiind de fapt tot ale noastre, iar noi le dăm doar spre folosinţă, noi având obligaţia vizavi de buna funcţionare a acestor utilaje. Între timp am dezvoltat şi flota auto de cărat şi distribuţie GPL, orice comandă reuşind să o onorăm rapid, în cel mult 24 de ore.

Este greu să faci afaceri, astăzi în România ?

Da la întrebarea aceasta, cred eu că fiecare întreprinzător are propriul său răspuns. Acum dacă compania Azalis este o societate care s-a menţinut mai mereu pe profit în toată această perioadă, eu spun că este greu să faci afaceri în România, dar sunt convins că sunt mulţi oameni de afaceri care spun că nu este greu, ci foarte greu să faci un business corect şi să ai şi un profit care să te mulţumească.

De la 5 la 50 de salariaţi

Câţi salariaţi aveţi în acest moment şi câţi a avut firma la început ? Mă gândesc că pe măsura investiţiilor făcute în firmă numărul salariaţilor a crescut…

Noi am început, de exemplu, de la un număr de cinci angajaţi, iar acum, avem în jur de 50 de salariaţi, adică facem tot posibilul să asigurăm traiul zilnic a 50 de familii de doljeni. Orice deschidere de nou punct de lucru înseamnă noi angajaţi. Acum vreau să explic un lucru. Dacă Azalis încheie mai multe parteneriate, salariaţii nu vor figura pe statul de plată a companiei, ci pe statul de plată a partenerilor de business, dar asta nu înseamnă că societate noastră nu contribuie şi ea la crearea de noi locuri de muncă. Contribuţie prin acesată relaţie de parteneriat. Adică, Azalis a generat mai multe locuri de muncă prin acest sistem. Vorbim de câte patru-cinci noi joburi pentru fiecare punct de lucru nou deschis. Şi putem să facem un calcul în sensul că trebuie să ţinem cont că în acest moment, compania Azalis are în jur de 40 de parteneri.

După 2009, consumul de GPL s-a mărit substanţial

Deprecierea leului din ultima perioadă de timp v-a afectat afacerea ? Şi în ce fel… Ce ar însemna pentru afacerea dumneavoastră o depreciere în continuare a monedei naţionale?

Categoric da. Principalul nostru obiect de activitate este gazul petrolier lichefiat, achiziţionat şi de pe piaţa internă, dar şi din import, iar preţul lui inclusiv pentru gazul cumpărat din rafinările din ţară este calculat în  dolari. Şi atunci orice modificare a cursului leu-dolar ne afectează imediat.

Ţinând cont şi de domeniul în care vă dezvoltaţi afacerea dar şi de discuţiile cu partenerii dumneavoastră de business care credeţi că ar fi soluţia perfectă pentru a depăşi mai uşor această criză, mult discutată : injecţiile de lichiditate sau implementarea de proiecte de infrastructură ?

Eu cred că ambele variante ar putea constitui soluţii viabile de revigorare a mediului de afaceri şi de depăşire a crizei. Dacă discutăm de infrastrustructură, eu, care vând carburanţi sunt diret interesat de dezvoltarea drumurilor, pentru că odată cu o infrastructură rutieră care se ridică la standarde europene, consumul de carburanţi ar creşte. Eu vă pot spune strict despre consumul de GPL, care a crescut din 2004 până în 2008, într-o măsură de 10 – 15 % , până a început criza. Iar de la acest moment, consumul de GPL s-a mărit substanţial atât prin numărul de litrii de combustibili vânduţi, dar şi prin numărul de staţii deschise, deoarece, într-un moment de criză, orice persoană juridică sau fizică, încercând de  să reducă cheltuielile cu combustibilii a trecut de la benzină la GPL. Asta vă pot spune cu exactitate eu, pentru că am cifrele din bilanţurile de final de an. Dacă însă mă întrebaţi despre consumul de motorină sau benzină, se poate vorbi de un plus, minus, dar nu vă pot spune cu certitudine. Dar asta nu înseamnă că şi pentru aceste produse petroliere nu sunt făcute statistici.

Fără datorii la bugetul de stat

Pentru obligaţiile fiscale de plată nedeclarate de contribuabil şi stabilite de organele de inspecţie fiscală, contribuabilii sunt sancţionaţi cu o penalitate de 30% din obligaţiile fiscale principale de plată individualizate în decizia de impunere. Cum credeţi că vor primi oameni de afaceri această nouă măsură impusă de Fisc ?

Eu cred că îi va determina să nu mai întârzie cu obligaţiile fiscale. Pentru că de fiecare dată când şti că ai ceva de plătit, la care se adaugă o penalitate nu mai poţi să întârzii.

Dar firma Azalis cum stă cu datoriile către bugetul de stat. Aveţi datorii ?

Nu, noi nu avem nicio datorie la bugetul de stat, aşa că acesta este motivul pentru care mă gândesc că orice penalitate te va determina să te grăbeşti cu datoria.

Plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) la încasarea facturii ar putea îmbunătăţi cash-flow-ul firmelor. Finanţele au publicat recent proiectul de ordonanţă privind introducerea acestui beneficiu de la 1 ianuarie 2013. Cum comentaţi această măsură.

Măsură nu este rea, dar ea avantajează doar firmele care au o cifră de afaceri de aproximativ 500.000 de euro.  Noi suntem o companie cu o cifră de afaceri mult mai mare. În 2011 am avut chiar 15 milioane de euro. Mie, personal mi-ar fi plăcut ca această măsură să se aplice şi pentru firmele mari. Pentru societăţile cu o cifră de afaceri peste 2,25 milioane de lei exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii. Iar plata TVA la încasare se aplică numai pentru operaţiuni care au loc în ţară.

Scăderea TVA de la 24 la 19 %, soluţia salvatoare

Dacă aţi avea posibilitatea să implemnetaţi dumneavoastră o măsură economică ce ar favoriza mediul de afaceri, care ar fi prima măsură de acest gen ?

În primul rând, din start, aş reduce taxa pe valoare adăugată, în sensul că aş aduce-o cel puţin la nivelul la care a fost înainte, adică de la 24%, la 19%. De preferat ar fi ca acest TVA să fie chiar mai redus de 19%. Atunci când a avut loc această majorare, vreau să vă spun că piaţa carburanţilor nu a suportat creşterea de 5% şi chiar dacă în primle zile am vrut să mărim şi noi preţurile exact cu 5%, după câteva zile am revenit cu ele deoarece piaţa nu a suportat această majorare peste noapte. Şi acest 5% ne-a afectat direct profitul.

Dar acum aveţi posibilitatea să vă spuneţi părerea şi unor foruri competente. Cred că aveţi cunoştiinţă de faptul că de mai bine de trei luni de zile, în cadrul Guvernului României fiinţează un Minister responsabil cu mediul de afaceri, care este condus chiar de un parlamentar doljean, deputatul Mihai Voicu….

Nu am cunoştiinţă de existenţa acestui minister. Înseamnă că nu a făcut ceva prin care noi, mediul de afaceri să fi auzit de el. De asemenea, nu am auzit nici de acest domn ministru. Nu prea sunt la curent cu toate modificările făcute în ultima perioadă de timp.

Dar dacă l-aţi întâlni pe acest domn ministru delegat cu Mediul de Afaceri ce măsuri i-aţi propune să ia pentru oamenii de business ?

Scăderea TVA ar fi un aspect la care s-ar putea lucra, dar ar mai fi şi altele. Acum nu ştiu dacă neapărat Guvernul ar trebui să se implice, dar ar fi foarte util mediului de afaceri dacă s-ar ajunge cumva să se reia finanţarea firmelor mici de către bănci, eu nu duc lipsă de aşa ceva. Eu având o societate mare, cu o cifră de afaceri mare eu sunt curtat de toate băncile care doresc să-mi finanţeze toate proiectele. Dar sunt firme mai mici, partenere nouă care se plâng de lucrul acesta. De exemplu, dacă în 2007-2008 aveau nişte linii de finanţare, în 2009 nu numai că nu li s-au mărit aceste linii, dar li s-au chiar redus şi dacă guvernanţii ar găsi o posibilitate de reluare a acestor finanţări ar fi foarte bine

Un depozit de 6 milioane de euro

Sunteţi membru al Camerei de Comerţ şi Industrie  a judeţului Dolj. Cum vedeţi colaborarea cu această instituţie şi care credeţi că ar fi rolul ei în relaţia cu mediul de afaceri doljean?

Suntem membru al Camerei de Comerţ de mai mulţi ani şi la fiecare ediţie, compania noastră a fost premiată la Topul Firmelor, pe profilul nostru. Iar în ceea ce priveşte rolul Camerei eu cred că în primul rând, ar fi acela organizator de cât mai multe simpozioane, mese rotunde şi dezbateri pe probleme economice, la care să participe nu numai oameni de afaceri din Oltenia, ci din întreaga ţară. Ei să fie invitaţi la noi, noi să fim invitaţi la ei. Pe diverse teme, pe domenii de activitate, pentru intermedierea de contacte.

Dar ca proiecte de viitor la ce v-aţi gândit să mai faceţi ? În ce vreţi să mai investiţi ?

Vreau să vă spun că societatea Azalis împreună cu alte două firme de profil a construit recent un depozit, în judeţul Olt, care este printre cele mai mari depozite de gaz petrolier lichefiat din ţară. Este o investiţie care se ridică la aproximativ  vreo 6 milioane de euro. Pe de altă parte, vreu să vă spun că noi nu putem concura niciodată cu firmele mari gen Rompetrol, Lukoil sau OMV şi în plus noi cumpărăm combustibil de la aceste firme, precum şi din import, dar acest depozit l-am făcut tocmai pentru a scurta liniile de aprovizionare pentru propria reţea.