În anul 2012, concursul de proiecte eco-civice “Şcoala lui Andrei” a revenit sub forma a două ediţii speciale. Prima dintre acestea a avut loc deja, restrângând peste 150 de proiecte, înscrise de peste 4.000 de elevi şi 238 de profesori din şcolile din comunităţile Petrom. Primele 10 echipe câştigătoare au primit finanţare de 5.000 de euro pentru transformarea în realitate a ideilor lor, iar următoarele zece echipe vor primi kituri multimedia pentru şcolile pe care le reprezintă.
Echipele câştigătoare, dar şi următoarele cinci din clasament, au participat la “Tabăra din Ţara lui Andrei” – un program de educaţie non-formală, în cadrul căruia micii voluntari cu idei au avut oportunitatea să participe la cele mai interesante activităţi educaţionale şi cele mai distractive activităţi în aer liber. Între echipele câştigătoare, s-au aflat şi 42 de elevi din judeţul Dolj, care au participat la “Tabăra din Ţara lui Andrei” în perioada 29 iulie – 18 august a.c.
Timp de o săptămână, tinerii învăţăcei au participat la jocuri la cursuri neconvenţionale şi ateliere în aer liber, care urmăreau dezvoltarea abilitaţilor de leadership şi a spiritului antreprenorial, precum şi promovarea unor valori responsabile faţă de mediu şi comunitate. Micii voluntari cu idei, membri ai echipelor “Micii Păpuşari Colibri” şi “Imaginarii”, au fost răsplătiţi cu locuri în tabăra datorită proiectelor propuse în cadrul competiţiei Şcoala lui Andrei, proiecte menite să rezolve probleme din comunităţile lor.