O femeie în vârstă de 59 de ani, din localitatea doljeană Ciupercenii Vechi, şi-a pus capăt zilelor, ieri-dimineaţă, aruncându-se în fântână. Potrivit ofiţerului de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, un echipaj al detaşamentului de Pompieri Calafat a fost solicitat, ieri-dimineaţă, în jurul orei 10.00, în Ciupercenii Vechi, unde o femeie care fusese la cimitirul adventist văzuse un cadavru în fântâna din vecinătate. Pompierii au ajuns la locul respectiv şi au reuşit să recupereze trupul neînsufleţit, stabilindu-se că era vorba despre Ana Deliu, de 59 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii, care au ajuns şi ei la faţa locului, s-a stabilit că femeia, care suferea de afecţiuni psihice, fiind internată în mai multe rânduri din această cauză, abia ieşise vineri din spital. Chiar în ziua aceea a avut o tentativă de suicid, însă soţul ei a ajuns la timp ca să o oprească, însă ieri nu a mai fost nimeni lângă ea. Deşi nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului, cadavrul a fost dus la morgă pentru efectuarea autopsiei.
Un alt succes inregistrat de celebra,,clinica” de psihiatrie condusa de sefa pd-l Poiana Mare,a doua chimista a tarii care a invatat psihiatria la locul de munca.Succesuri.
Comments are closed.