Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie, Casa de Cultură “Traian Demetrescu” din Craiova organizează concursul de creaţie cu tema “Mediul de azi pentru ziua de mâine”, dedicat copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, pentru a promova un mod de viaţă în armonie cu mediul înconjurător. Potrivit organizatorilor, competiţia se va desfăşura pe două secţiuni, după criteriul vârstei participanţilor – o secţiune pentru vârstele 10-14 ani şi o alta pentru 15-18 ani. În concurs sunt admise creaţii realizate din materiale reciclabile – hârtie, plastic, sticlă, alte materiale, dar şi colaje pe aceeaşi temă. Lucrările vor fi aduse la sediul Casei de Cultura “Traian Demetrescu” din Craiova (strada „Traian Demetrescu” nr. 31 până la 31 mai 2011, ora 16.00). Pentru ca acestea să fie validate, trebuie să fie însoţite de o fişă cu numele, prenumele, vârsta, adresa şi numărul de telefon al concurentului. Juriul va stabili câştigătorii în urma unei analize, iar conform regulamentului de concurs va acorda premiile I, al II-lea, al III-lea şi două menţiuni, la fiecare dintre cele două secţiuni, precum şi diplome de participare. Premiile în bani au valoare de 50 lei (locul I), 40 lei (locul al II-lea), 30 lei (locul al III-lea), 25 lei (menţiune).