Slovacia invită femeile din satele UE la ateliere de creativitate

0
366

Agroinstitutul Nitra din Slovacia va organiza, în perioada 1 – 5 octombrie 2012, un atelier de lucru internaţional pentru femeile din mediul rural din ţările Uniunii Europene, cu titlul “Femei de succes în mediul rural = un spaţiu rural viabil”. Două dintre condiţiile de participare sunt cunoaşterea limbii engleze şi utilizarea unui computer.

Grupul ţintă principal îl reprezintă femeile din mediul rural, din oricare stat membru al Uniunii Europene sau din ale ţări implicate în Programul european de învăţare pe tot parcursul vieţii – “Grundtvig” (cele 27 de state membre ale UE, plus Croaţia, Elveţia, Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Turcia), iar organizatorii spun că apartenenţa la un Grup de Acţiune Locală sau la o organizaţie de femei constituie un avantaj la selecţie.

Participantele vor avea ocazia de a-şi face cunoscute ideile de afaceri şi să-şi dezvolte abilităţile deprinse pe parcursul vieţii pentru un succes profesional. În program sunt incluse training-uri privind strategii de marketing şi competenţe de IT, ateliere de creativitate şi vizite la întreprinderi deţinute de femei din mediul rural din Slovacia – schimburi de bune practici.

Organizatorii, în speţă Agroinstitutul Nitra, precizează că încearcă astfel să dezvolte şi să promoveze competenţele-cheie pentru dezvoltarea economică şi personală a femeilor din zonele rurale: “Atelierul de lucru le permite să îşi împărtăşească experienţele şi să aibă un feedback de la alţi participanţi care ar putea să le încurajeze să implementeze ideile lor de afaceri sau pentru a extinde şi dezvolta activităţile existente într-o mică afacere. Participanţii vor avea ocazia să viziteze locaţii şi să întâlnească întreprinzătorii-femei din Slovacia şi să schimbe informaţii despre bune practici cu acestea”.

Trebuie ştiut că participanţii îşi vor asigura transportul până la Bratislava şi/sau Nitra, iar cheltuielile de călătorie vor fi rambursate pe baza biletelor şi permisele de îmbarcare, iar îmbarcarea şi programul vor fi asigurate de către Agroinstitutul Nitra.

 

Participantele trebuie să întrunească o serie de condiţii prealabile. Astfel, doamnele trebuie să aibă vârsta de peste de 30 de ani, să trăiască într-o zonă rurală, să aibă un nivel cât mai bun de cunoaştere a limbii engleze şi cunoştinţe de bază în IT&C. Nu în ultimul rând, oganizatorii pun accent pe disponibilitatea femeilor de a căuta noi oportunităţi şi noi locuri de muncă într-o zonă rurală.

Formularul de înregistrare completat şi semnat (ultima pagină, care conţine semnătura, trebuie scanată) va fi trimis la organizator prin e-mail la adresa: kobidova@agroinstitut.sk. Data limită pentru trimiterea cererii este 07 septembrie 2012. Mai multe informaţii puteţi obţine la http://www.rndr.ro/EvenimentDetaliu.aspx?id=1129 şi http://www.agroinstitut.sk/index.php?start&pl=40&article=106.