Sărbătoare cu invitaţi din Franţa, la Călăraşi

2
461

O delegaţie franceză, formată din 39 de persoane din Chartres de Bretagne, în fruntea cărora se află şi primarul localităţii, Philippe Bonnin, a sosit joi, 19 mai, în comuna Călăraşi din judeţul Dolj. Vizita grupului francez, care se va finaliza pe 23 mai a.c., marchează împlinirea a 20 de ani de când  localitatea Chartres de Bretagne şi satul Sărata din comuna doljeană s-au asociat şi 10 ani de la semnarea jurământului de înfrăţire între cele două comunităţi.

Invitaţii străini aniversează acest moment alături de localnicii Călăraşului, într-un stil inedit. Astăzi este ziua comunei, a VII-a ediţie aniversară, ce se desfăşoară sub semnul tradiţiei. Programul festiv se deschide cu o paradă a portului popular, prezentată de ansamblurile  folclorice „Bordeiaşul” – Călăraşi, „Crăiţele” – Gighera, „Doina Mischiului” – Mischii, „Bobocica” –  Băileşti, „Ion Şerban” – Işalniţa şi  „Brâuleţul” din judeţul Gorj. La această prezentare va participa însă şi Grupul Celtic din Franţa, care va face cunoscut localnicilor costumul lor popular. Momentul va fi urmat de un spectacol de muzică populară susţinut de artişti consacraţi ai folclorului românesc: Lavinia Bârsoghe, Sanda Argint, Luminiţa Ţicleanu, Valentin Samfira, Cristina Ghiorghiu, Nicoleta Lăcătuşu, Eugenia Nedişan, Ştefan Vlad şi Ciri Mayer.

Programul festiv continuă şi duminică, 22 mai a.c., în satul Sărata, cu inaugurarea a trei obiective importante: parcul din centrul localităţii, baza sportivă, reţeaua de alimentare cu apă.

Delegaţia franceză a fost, ieri, şi în Craiova. S-a întâlnit şi a purtat discuţii cu prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, a vizitat Primăria Craiova, Muzeul de Artă, dar şi Parcul Tineretului şi Parcul „Nicolae Romanescu”.

 

2 COMENTARII

  1. Felicitari!
    Multe! Or mai fi si din cei care carcotesc, dar localitatea asta, cu oamenii ei, merita toate felicitarile noastre

Comments are closed.