D.S.K. eliberat pe cauţiune, dar un lung proces judiciar se prefigurează

0
390
Dominique Strauss-Kahn

Dominique Strauss-Kahn, fostul director general al FMI, a fost eliberat din închisoarea Rikers Island, după vărsarea unei cauţiuni de un milion de dolari şi constituirea unui depozit de 5 milioane de dolari. D.S.K. va avea rezidenţa în Manhattan – New York – şi va avea alături soţia sa, Anne Sinclair, şi fiica Camille, aflată la studii. Va remite autorităţilor americane toate documentele de voiaj şi, în primul rând, paşaportul. Odată pus în libertate, are toată latitudinea de a se consulta cu avocaţii săi, pentru a pregăti apărarea. Va fi supravegheat video şi de paznic înarmat, iar la mână va purta o brăţară electronică. Viitoarea audiere în care D.S.K. va răspunde acuzaţiilor a fost fixată pentru 6 iunie a.c., a declarat judecătorul Michael Obus, de la Curtea Supremă a statului New York. La această audiere va trebui să pledeze vinovat sau nevinovat la toate acuzaţiile îndreptate împotriva lui. Dacă va pleda vinovat nu va avea loc nici un proces. Dacă va pleda nevinovat, cum sugerează avocaţii săi, atunci procesul va avea loc, fiind puţin probabilă data debutului acestuia. Se vorbeşte de celeritate, dată fiind calitatea de cetăţean francez, fost ministru al Economiei, director al FMI şi cadru universitar. Avocaţii celor două părţi pregătesc procesul, analizând cu minuţiozitate fiecare probă administrată, precum analiza testului ADN, probele de sânge, salivă sau altceva, la locul agresiunii prezumate, informaţiile camerelor de supraveghere şi ale cartelelor magnetice de la hotelul Sofitel. În general, cazurile de agresiune sexuală, în absenţa unui martor ocular, sunt greu de dovedit, şi observaţia aparţine profesorului de drept Brenda Smith, de la Universitatea din Washington. Există mult zel în activitatea anchetatorilor care reconstituie lanţul evenimentelor între sosirea victimei prezumate în camera fostului director FMI şi interpelarea acestuia. Poliţia estimează că femeia cameristă, care acuză agresiunea sexuală şi tentativa de viol, ar fi intrat în camera 2806 aproape de ora locală 12. La ora 12,29-12,30, conform camerelor de supraveghere ale hotelului şi a martorilor, D.S.K. a părăsit hotelul Sofitel, fără a mai trece pe la recepţie, şi a chemat un taxi. Anchetatorii apreciază că menajera a raportat agresiunea prezumată mai multor colegi. Primul apel de la hotelul Sofitel la numărul de urgenţă al poliţiei (911) a fost înregistrat la 13,32, conform documentelor existente. Serviciul de securitate al Sofitel susţine că a fost informat în privinţa agresiunii sexuale, primul echipaj de poliţie sosind 13 minute mai târziu. În cererea de punerea în libertate pe cauţiune depusă de avocaţii fostului ministru francez al Economiei şi, apoi, director al FMI, se mai prezintă şi alte detalii, precum ora la care a dejunat – 12,45 – şi ora la care a apelat hotelul – 15,30 – de la Aeroportul J.F.K., pentru a întreba dacă nu cumva a uitat ceva. Anchetatorii ţin seama şi de aşa-zisa afacere Piroska Nagy, o economistă a FMI cu care se spune că D.S.K. ar fi avut o relaţie extraconjugală în 2008. Deja, în presa franceză, se fac comparaţii între justiţia din această ţară şi cea americană, relevându-se „violenţa” sistemului judiciar american. Despre procurorul care se ocupă de acest caz, şi este menţionat numele lui Cyrus Vance Jr., se spune că ar putea obţine un câştig politic fenomenal dacă îl va „înfunda” pe D.S.K.. Oricum, povestea este confecţionată, în opinia multor jurişti de prestigiu, şi relativ şubredă.