„ATHOS” – o nouă expoziţie de fotografie a artistului Bogdan Panait

0
432

Membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR) şi al Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova, Bogdan Panait va deschide o nouă expoziţie personală de artă fotografică, de această dată în Sala „Ştefan Ciuceanu” a Muzeului Olteniei (clădirea nouă, din strada „Madona Dudu” nr. 14). Evenimentul va avea loc joi, 23 august, ora 19.00, şi va fi organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. Expoziţia este constituită din 30 de lucrări, reunite sub genericul „ATHOS”.

Bogdan Panait s-a născut la 1 mai 1970, la Vădastra, în judeţul Olt, şi este de profesie inginer în telecomunicaţii, absolvent al Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică din cadrul Universităţii din Craiova, în prezent lucrând la o companie de profil.

«Până de curând, pasiunea pentru aparatura din domeniul fotografic, pur tehnică, a dus la întrebări legate strict de aspectele mai degrabă inginereşti ale imaginii şi, implicit, la răspunsuri pe care am încercat să le găsesc mai întâi singur, pentru ca apoi să le compar cu imensa cantitate de informaţie care se găseşte în Internet. Estetica imaginii, calitatea artistică a fotografiei au devenit importante pentru mine în momentul în care mi-am dat seama că ştiu destul de mult despre aparate, pixeli şi obiective, dar nimic despre arta fotografică. Acesta ar fi momentul zero, precum şi conştientizarea faptului că fără studiu, cultură, perseverenţă şi tenacitate pot rămâne exact acolo de unde, de obicei, se pleacă. Şansa de a întâlni fotografi mai mult sau mai puţin cunoscuţi, dar foarte talentaţi, a contribuit enorm la şlefuirea unei pasiuni care pare că nu are limite», spune Bogdan Panait.

Artistul şi-a mai prezentat lucrările în cadrul unor „personale” deschise la Craiova, cu precădere pe simezele Galeriilor de Artă ale Cercului Militar. În 2008, vernisa aici expoziţia „Aproape linişte”, iar în 2009 pe cea intitulată „Magia timpului”. Deţine câteva premii naţionale, are numeroase participări şi acceptări la saloanele de artă fotografică din ţară şi de peste hotare, dar şi o serie de interviuri şi prezentări în revistele româneşti de profil.