Doi craioveni s-au trezit, ieri, dis-de-dimineaţă, cu “mascaţii” la uşă. Aceştia erau daţi în urmărire de poliţiştii italieni, care emiseseră mandate europene de arestare pe numele lor, pentru că ar fi tras cu cardul într-o localitate de lângă Roma, iar acum sunt în arestul IPJ Dolj, unde vor rămâne până la întocmirea documentelor necesare extrădării lor.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Dolj, împreună cu lucrători ai Secţiilor 1, 3 şi 4 Craiova, sprijiniţi de luptătorii Serviciului de Intervenţie Rapidă, au organizat, ieri dimineaţă, o acţiune pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii. Mai precis, cu o zi înainte, IPJ Dolj fusese informat de către IGPR despre faptul că pe numele unor craioveni au fost emise mandate europene de arestare de către autorităţile judiciare italiene, care îi suspectează pe români de retrageri frauduloase de la bancomate dintr-o lovalitate de lângă Roma. Oamenii legii au făcut rapid verificările, iar ieri dimineaţă, împărţiţi în echipe, au descins la domiciliile urmăriţilor. Astfel, au fost prinşi Alexandru Traian, de 27 de ani şi Mihai Mogoi, de 28 de ani, care au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, unde li s-au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. “Persoanele în cauză, din municipiul Craiova, sunt suspectate de către autorităţile italiene de comiterea unor infracţiuni informatice pe teritoriul acestei ţări, în perioada 2009 – 2010. Ambii craioveni sunt acum încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj şi urmează să fie prezentaţi instanţei pentru confirmarea mandatelor europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, agent Amelia Căprărin.
În plus, în urma activităţilor specifice desfăşurate în cursul zilei de marţi, lucrători ai Formaţiunii de Poliţie Rurală împreună cu cei ai Postului de Poliţie Calopăr, l-au prins şi introdus în arest pe Ion Manea, de 41 de ani, din comuna Calopăr. Acesta era urmărit întrucât pe numele său Judecătoria Segarcea a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.