Craiova nu vrea fotbal

0
351

Preşedintele FRF, Mircea Sandu (foto), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că adresele înaintate către Primăria Craiova şi Universitatea Craiova, prin care erau înştiinţate că pot înscrie echipe în Liga a II-a, au rămas fără răspuns. „În ceea ce priveşte cazul Craiova, FRF s-a conformat cu ceea ce a decis Adunarea Generală şi a înaintat o adresă primăriei Craiova. Din păcate, nu am primit niciun răspuns de înscriere a unei echipe care să fie sub coordonarea Primăriei Municipiului Craiova, care putea să fie asociat şi cu 1 la sută. O a doua adresă a plecat către SC Fotbal Club U Craiova. Ne-am conformat, deşi nu recunoaştem soluţia dată, am pus-o în aplicare pentru că am făcut şi recurs şi de asemenea nu am primit un răspuns. Deci niciuna dintre cele două entităţi, primăria sau SC FC U Craiova nu s-au înscris în Liga a II-a în sezonul 2012-2013” a declarat Mircea Sandu. Comitetul de Urgenţă al FRF a pus în aplicare la mijlocul lunii iulie decizia Curţii de Apel Bucureşti, a dispus suspendarea măsurii excluderii provizorii a S.C. Fotbal Club U Craiova SA şi a reintegrat clubul din Bănie în Liga a II-a şi totodată a invitat primăria să înscrie o echipă în L2, conform deciziei AG a federaţiei. La 25 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea clubului Universitatea Craiova de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu, hotărâtă de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 20 iulie 2011.