Angajamentul lui Teodor Baconschi: un milion de voturi prin corespondenţă

0
353
Teodor Baconschi

Convenţia Naţională a PDL a avut de toate: desăvârşită organizare, selecţie riguroasă a delegaţilor, aranjamente de culise, în cele mai mici detalii, pentru ca Emil Boc să nu piardă, puţină autocritică, discursuri mobilizatoare cu ţintă precisă, câştigarea alegerilor – nu scoaterea ţării din criză – frustrări, inclusiv momente comice, asigurate de fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, substitutul lui Edmond Tălmăcean, reţinut de alte probleme. Dar un angajament stahanovist, specific neuitatelor întreceri socialiste, aidoma celui luat de ministrul de Externe Teodor Baconschi, care a declarat de la tribună că, prin adoptarea proiectului legii votului prin corespondenţă, va aduce Partidului Democrat Liberal „nu 100.000 de voturi, ci un milion de voturi” n-a fost auzit. Cu alte cuvinte, singurul care s-a angajat plenar ca „prin modesta sa contribuţie să aducă un plus de credibilitate”, dar şi ceva consistent la coşul de voturi al PDL. a fost „diplomatul cu experienţă” Teodor Baconschi, cel care dorea, până nu demult, să creştineze partidul, resuscitând acum o discuţie complicată, de care n-a fost străin în calitatea sa de ambasador al României la Paris. Şi se va vota probabil ca în decembrie 2009 la atât de „performanta” ambasadă din Paris: un vot la trei secunde. Ce a afirmat Teodor Baconschi în ziua a doua a Convenţiei Naţionale a PDL îl face nu atât vulnerabil, cât apt de a fi exmatriculat din Guvern şi pus la dispoziţia instituţiilor abilitate ale statului. De altfel, ieri, preşedintele PNL Crin Antonescu a cerut premierului Emil Boc destituirea lui Teodor Baconschi de la Ministerul Afacerilor Externe, pentru declaraţia făcută la Convenţia Naţională a PDL, potrivit căreia legea privind votul prin corespondenţă e gândită ca un instrument de a procura voturi, în mod fraudulos, pentru PDL. Scandalul e abia la început. Fiindcă şeful diplomaţiei de la Bucureşti, după ce „a rezolvat” problema admiterii în Schengen, şi prin lipsa de credibilitate proprie în faţa fostului ministru francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, cu ocazia vizitei acestuia la Bucureşti, dar şi prin alte „împliniri” de aceeaşi factură, punând diplomaţia în formol, s-a arătat dornic de a se angaja tovărăşeşte în faţa activului portocaliu de partid. În ipocrizia de care este cuprins, Teodor Baconschi, altminteri modest gurist, a făgăduit un milion de voturi din străinătate, pentru a dobândi funcţia de prim-vicepreşedinte. Spunea într-o împrejurare ministrul Baconschi: „aruncaţi în realitatea europeană trecem examenul numai dacă scoatem din manşetă fiţuica şi din flaşnetă lozinca” (Mitologia integrării europene – Creştinism şi democraţie – pp.47). Fiind el însuşi un astfel de vector trebuie să-i dăm dreptate. Mai ales că se şi doreşte un tribun băsescian, „fin intelectual”, surprins între teologie şi jacuzzi. Din când în când aferat, şeful diplomaţiei de la Bucureşti, cel mai neconcludent din ultimii 20 de ani, vorbeşte despre democraţie şi bunăstare. Ce o înţelege prin aceşti termeni numai el ştie, din moment ce admite că, de dreapta fiind, are dreptul să promită orice porcărie. Pentru el, „politici eficiente de dreapta” înseamnă şi angajamentul aiuritor de a aduce un milion de voturi prin corespondenţă. PDL-ului, se subînţelege.