Hollande, Sarkozy şi Chirac sunt vecini

0
323

Trei preşedinţi francezi, actualul şef al statului, François Hollande, şi cei doi predecesori ai săi, Nicolas Sarkozy şi Jacques Chirac, îşi petrec, în prezent, vacanţele, la doar câţiva kilometri distanţă unul de celălalt, pe coasta Mediteranei, relatează AFP. În primul său concediu efectuat în calitate de preşedinte, François Hollande a sosit, joi seara, împreună cu partenera sa, Valérie Trierweiler, în urma unei călătorii cu trenul de la Paris, la Fortul Brégançon, reşedinţa tradiţională de vară a şefilor statului francez, în comuna Bormes-les-Mimosas. Nicolas Sarkozy se află de mai multe zile într-un sejur pe o proprietate a familiei soţiei sale, Carla Bruni-Sarkozy, la Cap Nègre, pe malul Mediteranei, la aproximativ zece kilometri de Brégançon. Jacques Chirac este, şi el, de duminică, la Saint-Tropez, cu aproximativ 20 de kilometri mai la est de Var, într-un sejur împreună cu soţia sa Bernadette, pe o proprietate a industriaşului francez François Pinault, unde vine de obicei, în fiecare vară, de când a plecat de la Palatul Elysée, în 2007.

Cu toate acestea, sunt puţine şanse ca cei trei preşedinţi ai Franţei să se întâlnească în mod întâmplător în timpul sejururilor lor. De la sosirea la Brégançon, François Hollande, care nu a făcut nici o precizare cu privire la durata sejurului său, este mai degrabă discret. După o baie de mulţime, alături de partenera sa, vineri, în mijlocul celor aflaţi în vacanţă la Bormes-les-Mimosas, unde a dat autografe şi mâna cu oamenii, a mai fost văzut o singură dată, pe plaja fortului, de către fotografi. Hollande a declarat că nu se simte „în întregime în concediu”, din cauza evenimentelor actuale şi „vigilenţei” impuse de către situaţia economică. În programul preşedintelui nu figurează activităţi sportive. El le-a mărturisit, vineri, jurnaliştilor, că îi „place mult sportul la televizor”, după care a adăugat, zâmbind, că îl va saluta pe Nicolas Sarkozy în cazul în care se va întâlni cu fostul său adversar, pe care l-a înfrânt în alegerile prezidenţiale, în cursul uneia dintre tradiţionalele plimbări cu bicicleta ale acestuia. Ca în fiecare dintre sejururile sale la Cap Nègre, fostul preşedinte se dedică pasiunii sale pentru ciclism, practicând circuitele care duc spre Bormes-les-Mimosas, unde, în ultimele zile, a fost văzut de mai multe persoane aflate în vacanţă. Pentru Jacques Chirac, în vârstă de 79 de ani, ieşirile în public sunt tot mai rare, din cauza unor probleme de natură neurologică.