Antonescu: Imaginea României, distrusă organizat

0
357
Crin Antonescu

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă seară, referindu-se la Serviciul de Informaţii Externe (SIE), că trebuie să fie înţeles mecanismul prin care imaginea României a fost distrusă în doar două săptămâni, într-o acţiune organizată, coordonată şi finanţată. „Pe mine mă interesează ca aceste instituţii să lucreze la Cotroceni, nu ca să lucreze pentru mine, să-mi spună mie cu cine se întâlneşte domnul Băsescu. Să vedem ce se poate face pentru relaţiile şi imaginea afectate ale acestei ţări, pentru că ele au un rol sau îl pot avea. Să vedem ce se întâmplă – că mă întrebaţi de un anumit serviciu (n.r. – SIE) – trebuie să înţelegem, totuşi, mecanismul prin care imaginea unei ţări a fost distrusă în două săptămâni, într-o acţiune evident organizată, coordonată, finanţată. Trebuie să vedem, totuşi, cine a făcut asta, pentru că este ceva ce afectează ţara, toată ţara”, a spus Antonescu, la Antena3. Întrebat de unul dintre invitaţii emisiunii dacă afirmaţia sa poate echivala cu aceea că imaginea ţării a fost distrusă în două săptămâni într-o acţiune organizată şi finanţată, Antonescu a răspuns: „Aşa pare. O spun pentru că văd”.

„Cum se întâmplă? De ce există această vulnerabilitate din partea acestei ţări din UE, o ţară în legătură cu regimul politic al căreia nu existau dubii? Cum se poate ca imaginea unei ţări să fie atât de vulnerabilă încât, în două săptămâni, pe toate continentele, pe toate marile jurnale ale lumii, aproape toate marile jurnale care se ocupă de politică, şi în multe cancelarii, să izbucnească aşa ceva?”, s-a întrebat Antonescu.

Preşedintele interimar a mai fost întrebat dacă poate cere serviciilor secrete să-i spună dacă i-au transmis rapoarte şi lui Traian Băsescu. „E o întrebare retorică. Sper din tot sufletul – nu am nici o informaţie că i-au trimis, ar fi fost ceva total în afara legii. Cred că, oricum, nu mi-ar spune că au făcut asta”, a precizat acesta.