Armata siriană a preluat controlul Damascului

0
381

Armata siriană controlează în prezent toată capitala după ce, sâmbătă, a preluat controlul asupra cartierului Tadamun (sud), a anunţat generalul însărcinat cu operaţiunile din acest cartier. „Am curăţat toate cartierele din Damasc, de la Midan la Mazze, Qadam, Hajar al Aswad şi Tadamun”, a afirmat ofiţerul superior, care a preferat să îşi păstreze anonimatul în discuţia cu jurnalişti care au vizitat cartierul Tadamun. „Situaţia din Damasc este excelentă şi stabilă. Nu mai există o prezenţă a grupurilor armate, cu excepţia câtorva indivizi care se deplasează dintr-un loc în altul pentru a demonstra că există”, a adăugat el. Generalul a precizat că operaţiunea împotriva Tadamun a început vineri dimineaţă, „pentru a răspunde solicitării populaţiei”, şi s-a încheiat sâmbătă, la ora locală 14:00 (11:00 GMT). Reluarea cartierului, care se află lângă tabăra palestiniană Yarmuk, a fost confirmată şi de opoziţie. „Armata Siriană Liberă (ASL) s-a retras din Tadamun, însă membrii săi sunt prezenţi în toată capitala, unde efectuează atacuri precise înainte de a dispărea”, a declarat, pentru France Presse, o militantă, Lena al-Shami. „Tadamun era o excepţie. ASL nu poate şi nu vrea să controleze cartiere din Damasc”, a explicat ea, în contextul în care rebelii au lansat, la 15 iulie, un atac ce viza cucerirea Damascului. Sâmbătă, Tadamun, unde trăiesc numeroşi palestinieni, era complet părăsit şi devastat. Şoselele erau avariate serios, magazinele sparte, iar cabluri de electricitate rupte se legănau peste tot.

Conflictul din Siria a devenit un „război al intermediarilor”, în care entităţi regionale şi internaţionale înarmează o tabără sau alta, afirmă secretarul general ONU, Ban Ki-moon. „Conflictul ar fi putut fi evitat. Experţii evocaseră apariţia unui conflict marcat de radicalizare, extremism şi terorism. Toate aceste previziuni teribile s-au adeverit”, a adăugat secretarul general al Naţiunilor Unite. El nu a explicat la ce entităţi regionale şi internaţionale se referă. Ban Ki-moon a îndeamnat, de asemenea, marile puteri să depăşească „rivalităţile” şi să ajungă la acorduri pentru soluţionarea situaţiei din Siria avertizând că, în caz contrar, „se va ajunge la un conflict civil de lungă durată”.