Spania ar putea cere ajutor de la fondurile de urgenţă ale UE

0
355

Premierul spaniol, Mariano Rajoy (foto), a declarat, vineri, că guvernul de la Madrid ar putea cere ajutor de la fondurile de urgenţă ale zonei euro, prin emiterea de obligaţiuni de stat. „Voi face ceea ce fac întotdeauna, voi acţiona în interesul spaniolilor”, a afirmat Rajoy într-o conferinţă de presă susţinută la Madrid, întrebat dacă va cere ajutorul Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF) sau al Mecanismului European de Stabilitate (MES), transmite Bloomberg. Oficialul a precizat că trebuie, mai întâi, să înţeleagă clar noile propuneri anticriză ale Băncii Centrale Europene (BCE) în privinţa achiziţiilor de obligaţiuni şi altor măsuri neconvenţionale. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a prezentat, joi, un nou plan anticriză, care presupune achiziţii de obligaţiuni spaniole şi italiene de către BCE de pe piaţa secundară şi de către Mecanismul European de Stabilitate direct de la Trezoreriile celor două ţări, condiţionate strict. Spania a obţinut, în luna iulie, o linie de finanţare de 100 miliarde euro de la guvernele zonei euro, bani destinaţi exclusiv recapitalizării băncilor spaniole, care încă se resimt după prăbuşirea pieţei imobiliare.

Zeci de foşti înalţi responsabili spanioli au renunţat la indemnizaţiile pentru funcţie pe care continuau să le primească şi după încetarea activităţii, ceea ce reprezintă o economie de peste 4,7 milioane de euro pentru stat, a anunţat, sâmbătă, guvernul, informează AFP. Dintr-un total de „85 de persoane care aveau dreptul la indemnizaţii economice, numai 21 dintre ei au decis să le primească în continuare”, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanţe. Aceşti foşti funcţionari au aparţinut, în mare parte, fostei administraţii socialiste conduse de José Luis Rodriguez Zapatero. Deja, din timpul fostului guvern Zapatero, membrii Executivului spaniol au renunţat la indemnizaţiile pentru funcţie, ce corespundeau la 80% din doi ani de soldă.